Nici măcar o melodie proastă şi tărăgănată nu mai este!

În general, oamenii simpli, care au sau nu dreptul de a vota, se izolează la final de săptămână în locuinţele lor şi încep să reflecteze la următoarele zile care vor veni peste ei. Le trece prin minte că se apropie termenul pentru facturile care trebuie achitate, că vine rata de la apartamentul în care ei cugetă la fiecare final de zi/săptămână. Pătrund cu mintea până la calendar să nu fie vreo onomastică sau zi aniversară care să se lase cu variate cadouri scumpe sau dacă mai trebuie să dea la fondul şcolii ceva completare. Mai reflectează şi asupra faptului că au ore suplimentare neplătite, că au un deadline prea strâns sau câte şi mai câte! Sunt numeroase ca să le putem atinge pe toate în câteva rânduri. Până la urmă, oamenii simpli au probleme simple, josnice, neînsemnate...
 
Cei care sunt într-adevăr importanţi procedează în acelaşi mod, doar că la un alt nivel. Se numesc oameni mari cu putere şi toată lumea îi cunoaşte. Au autoritate nu pentru că ştiu ce să facă cu ea, ci pentru că râvnesc la ea din tot dinadinsul, de când erau oameni simpli şi mici. Şi şi-au dorit-o atât de mult ca să o folosească pentru a-şi face bine. Şi au reuşit!
 
Ei consideră că dominaţia nu este îndeajuns dacă nu ştie nici un om simplu de ea. Aşa că se manifestă în colectivitatea de oameni, pătrund în expunerile din faţa auditoriului, ameninţă şi strigă tare. Este musai să se ştie că nu trebuie să se pună nimeni cu omul mare care posedă puterea.
 
Însă, o dată şi o dată, această supremaţie piere, se evaporă şi se face nevăzută ca şi cum niciodată nu ar fi existat. Febril, cei care au fost oameni mari încearcă din răsputeri să îşi apere aspectul real, dar neplăcut şi crud, uitându-se dacă-i vede cineva. Astfel, ei la final de săptămână încep să mediteze asupra numărului de duşmani care au apărut în public în zilele ce tocmai au trecut şi îşi formează o idee asupra faptului că dacă vor intra sau nu în puşcărie.
 
Finalul lor de săptămână sună ca o melodie proastă şi tărăgănată. La fel sună şi restul zilelor din săptămână, însă din moment ce sunt fără talent, nu îşi blesteamă duşmanii pe versuri orientale. Nici nu îşi numără milioanele de „coco“ pe ritm. Însă ţipă, freamătă, fac spume şi ameninţă cu destăinuri. Acest lucru nici măcar o melodie proastă nu mai este!