Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
22:16 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Editorial Laura Codruţa Kovesi (nu) pleacă din fruntea DNA?

ro

23 Dec, 2015 00:00 2615 Marime text


Raluca Prună, ministrul Justiţiei, a acordat un interviu jurnaliştilor de la România Liberă, în care a vorbit despre priorităţile mandatului său. În interviu, Raluca Prună a făcut referire şi la mandatul procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, care expiră în 2016.
 
„Ar fi neserios din partea mea să mă lansez în speculaţii cu privire la prelungirea sau nu a unor mandate. Sigur, ca principiu, am spus că legea dă posibilitatea reînvestirii unei persoane, însă iarăşi cred că societatea românească este, la acest moment, destul de antagonică şi cred că o procedură - vorbesc ca principiu - de reînvestire a unei persoane care a făcut dovada unei bune administrări, dovadă de integritate şi de profesionalism ar expune acea persoană criticii unei părţi din societate“, a spus Raluca Prună, ministrul Justiţiei, pentru România Liberă.
 
Să fie acesta primul semnal că Laura Codruţa Kovesi nu va mai conduce Direcţia Naţională Anticorupţie? Şi-a terminat Kovesi treaba la DNA? Poate că da, poate că nu, rămâne de văzut. Personal, nu cred că se impune plecarea Laurei Codruţa Kovesi din fruntea DNA. De ce? Conform unui sondaj de ultim moment, Direcţia Naţională Anticorupţie are un capital de încredere de 61,2% (faţă de 60% în septembrie). Şi asta pentru că investigaţiile desfăşurate de DNA au expus scheme, practici şi mecanisme de drenare a resurselor statului în beneficiul unei categorii restrânse de privilegiaţi şi în detrimentul majorităţii populaţiei.
 
Conform propriilor statistici, DNA a obţinut rezultate semnificative în circumstanţe dificile în ultimii zece ani: „peste 8.000 de persoane trimise în judecată şi aproape 5.000 condamnate definitiv, fără a menţiona procesele care încă se află în desfăşurare sau dosarele nou constituite“.
 
Printre cei pedepsiţi pentru fapte de corupţie figurează numeroşi demnitari de rang înalt, ceea ce arată, conform reprezentanţilor DNA, că principiul „nimeni nu este mai presus de lege“ devine realitate în România.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii