Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:08 17 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Reparații pe nava „Anghel Saligny” CN APMC a atribuit un contract unei firme din Germania pentru aproape 40.000 de euro (documente)

ro

10 Sep, 2015 00:00 2360 Marime text
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC) atribuia, prin negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, în iulie 2013, contractul privind „servicii de reparații la sistemul de măsurători hidrografice FS 20 montat pe nava Anghel Saligny“, la o valoare estimată de 39.820 de euro.
 
Operatorul economic care a depus ofertă a fost Atlas Hydrographic GmbH, care a fost declarat admis, întrucât a fost singurul, în calitate de proiectant, producător și furnizor al sistemelor cu ecosonda multibeam Fansweep20, care deține poziția legal autorizată de a efectua serviciile necesare.
 
Din comisia de evaluare a ofertelor au făcut parte George Alexandru Iorov - președinte, Florin Chirilă, Maria Mergiu, Luminița Boja, Liliana Mihai, Diana Balaban, Mariana Șuteu - membri, Mihaela Andrei, Anca Bratu - membri de rezervă.
 
Atlas Hydrographic GmbH a depus oferta de 39.820 de euro pentru o durată de prestare de 21 de zile calendaristice de la data semnării contractului. Nu s-au solicitat clarificări operatorului economic, iar comisia de evaluare a analizat propunerea financiară sub aspectul existenței corecțiilor admise de lege şi al încadrării în valoarea estimată a contractului.
 
Astfel, oferta declarată câștigătoare la procedura de achiziție publică pentru încheierea contractului cu o durată de prestare de 21 de zile calendaristice de la data semnării acestuia a fost cea depusă de Atlas Hydrographic GmbH, cu o propunere financiară, fără TVA, de 39.820 de euro, pentru repararea sistemului de măsurători hidrografice FS 20 montat pe nava „Anghel Saligny” prin înlocuirea traductorului SW 1194G001. Nu au fost declarați subcontractanți.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza declaraţiile de avere ale membrilor comisiei de evaluare, aşa cum au fost acestea disponibile pe site-ul CN APMC, în măsura în care aceştia au fost obligaţi să le depună.
 
Despre Atlas Hydrographic GmbH
 
Atlas Hydrographic GmbH este o firmă din Germania care se ocupă de tehnologii și sisteme de referință pentru securitate maritimă. Atlas Elektronik este un lider tehnologic în multe sectoare și are o reputație excelentă.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza anunţul de atribuire a contractului, procesul-verbal şi raportul procedurii.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii