De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
12:33 24 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Protecţie şi reabilitare a părţii sudice a litoralului românesc Romair Consulting SRL şi MGGP SA, contract de aproape zece milioane cu ABADL (documente)

ro

20 May, 2015 00:00 1396 Marime text
În martie 2013, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) a atribuit un contract pentru „protecţia şi reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc al Mării Negre, zona Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud, Eforie Nord“. Contractul, finanţat din surse proprii, a fost atribuit în urma unei licitaţii deschise.
 
Aşa cum reiese din procesul-verbal de deschidere a ofertelor, autoritatea contractantă, în speţă ABADL, a primit trei oferte. Agenţii economici care au râvnit la acest contract, estimat iniţial la suma de 16.124.093 de lei, au fost asocierea Aecom Ingenieria SRL, BLOM România SRL şi Cinnamon Proiect SRL, care a avansat o ofertă financiară de 13.711.140 de lei, asocierea Romair Consulting SRL şi MGGP SA, cu o ofertă financiară de 9.678.634 de lei, şi asocierea Hill International NV, Hill International Bucharest SRL, Louis Berger, SC Grossman Engineering Group SRL, a cărei ofertă financiară a fost de 9.685.594 de lei.
 
Comisia de evaluare, formată din Hristu Uzun - preşedinte, Laurenţiu Cazan, Aura Lavru, Anamaria Bălan, Constantin Sava - membri, Mirella Oancea, Bianca Bian - membri de rezervă, a hotărât că ofertantul câştigător este asocierea dintre Romair Consulting SRL şi MGGP SA, cu care urma a se încheia contractul „protecţie şi reabilitare a părţii sudice a litoralului românesc al Mării Negre, zona Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud, Eforie Nord“, la o valoare de 9.678.634 de lei.

Despre Romair Consulting SRL şi MGGP SA

În ceea ce priveşte firmele care şi-au adjudecat contractul, Registrul Comerţului indică, pentru SC Romair Consulting SRL, un singur asociat, în persoana lui Dragoş Marian Boeru, iar administratorul este Bogdan Eugeniu Boeru. Firma a fost înfiinţată în anul 1997 şi are ca activitate principală activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea. Dragoş Marian Boeru mai apare ca asociat şi în SC Romair Energy SRL, Skyline Center SRL, SC Skyline&Partners SRL şi SC Vinul Boerului SRL.
 
La sfârşitul anului 2013, firma era înregistrată cu o cifră de afaceri de 44.224.814 lei, un profit de 9.467.048 de lei şi 187 de salariaţi.
 
În ceea ce priveşte cea de-a doua firmă, MGGP SA Tarnow Polonia Sucursala Bucureşti, aceasta figurează la Registrul Comerţului cu o persoană împuternicită, Pawel Lipski, reprezentant şi director, cetăţean polonez.

Ce contracte a mai „prins“ Romair Consulting SRL în Constanţa

Romair Consulting SRL este firma care a găsit, în anul 2005, pentru 2,6 milioane de lei, banca la care Consiliul Judeţean Constanţa s-a îndatorat pe o perioadă de 20 de ani pentru finalizarea Pavilionului Expoziţional. În noiembrie 2013, CJC a mai încheiat cu Romair Consulting un contract de asistenţă tehnică pentru managementul integrat al deşeurilor în judeţul Constanţa, contract atribuit prin negociere fără anunţ de participare, în valoare de 1.430.310 lei.
 
Firma a mai încheiat contracte de consultanţă cu Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi în anii 2011 şi 2013.

Averile membrilor comisiei, de negăsit

Facem precizarea că nici pe site-ul ABADL, nici pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate nu sunt publicate declaraţiile de avere ale angajaţilor instituţiei, care au obligaţia de a completa aceste documente. Întrucât din informaţiile publicate pe site-ul ABADL reies doar funcţiile pe care le deţin trei dintre membrii comisiei, am solicitat Administraţiei Bazinale Dobrogea Litoral declaraţiile de avere ale tuturor celor care fac parte din comisia de evaluare.
 
Până la acest moment, reprezentanţii ABADL nu ne-au transmis informaţiile solicitate, dar, în momentul în care ne vor parveni, acestea vor fi publicate.

Ti-a placut articolul?

Comentarii