Primăria municipiului Medgidia se implică în acţiuni civice Săptămâna Voluntariatului, aproape de start
Primăria municipiului Medgidia se implică în acţiuni civice: Săptămâna Voluntariatului, aproape de start
08 May, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
1907
Marime text
1907
Marime text
În cea de-a doua zi a săptămânii va avea loc concursul de gătit „Bucătarul iscusit”, care constă în prepararea mai multor feluri de mâncare pentru 20 de persoane sărace. Pentru miercuri este programat concursul expo şi demonstrativ „Cel mai mic şi cel mai mare origami”, iar ziua de joi va fi dedicată ecologizării oraşului. Vineri, voluntarii vor face o colectă de produse igienico-sanitare pentru familiile sărace din comunitatea locală.
Administraţia locală de la Medigidia, reprezentată de primarul Marian Iordache, anunţă că, „la sfârşitul săptămânii, toţi voluntarii participanţi la activităţi vor fi recompensaţi pentru implicarea şi dăruirea lor cu diplome de merit“, după cum este precizat într-un comunicat de presă al instituţiei. „Evenimentele din cadrul Săptămânii Voluntariatului sunt organizate de Serviciul de Asistenţă Socială al Primăriei Medgidia şi se vor desfăşura cu participarea elevilor de la şcolile şi liceele din Medgidia, a agenţilor economici, a psihologilor din comunitate, precum şi a voluntarilor din cadrul asociaţiilor şi ONG-urilor din municipiu“, se mai precizează în acelaşi document.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


