Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:34 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În timp ce reclamaţiile constănţenilor curg în mediul online Poliţia Locală îşi prezintă realizările lunii precedente (galerie foto)

ro

05 Oct, 2016 00:00 3458 Marime text
 

Poliţia Locală a făcut public raportul privind activităţile desfăşurate de către poliţiştii locali cu atribuţii în domeniile disciplina în construcţii şi afişajul stradal, protecţia mediului şi activitatea comercială în luna septembrie 2016.
 
În perioada 1.09.2016 - 30.09.2016, Direcţia Poliţia Locală, prin serviciile Disciplina în construcţii şi afişajul stradal, Protecţia mediului şi Activitate comercială, a acţionat pe raza municipiului Constanţa în ceea ce priveşte respectarea normelor legale în vigoare. Au fost soluţionate 329 de sesizări privind disciplina în construcţii şi afişajul stradal, protecţia mediului şi activitatea comercială. Au fost încheiate 318 note de constatare şi au fost emise 598 de somaţii de prezentare de documente sau de dispunere de măsuri. S-au întocmit 18 referate pentru soluţionarea pe cale judecătorească a măsurilor dispuse prin procesele-verbale de sancţionare a contravenţiilor. S-au făcut 124 de verificări ale intervenţiilor în domeniul public. Totodată, au fost încheiate patru note de constatare conform HCL 27/2016 privind aprobarea criteriilor de încadrare a imobilelor situate în municipiul Constanţa în categoria clădirilor şi terenurilor neîngrijite.
 
Poliţiştii locali au mers în toate parcurile constănţene, au împărţit flyere, au stat de vorbă cu sute de constănţeni şi turişti în campania „Acţionează responsabil, atitudinea ta contează!”. Au fost încheiate 201 procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, în conformitate cu prevederile Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, ale Legii nr. 325 din 14 iulie 2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică, ale Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, ale OG 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, ale Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, ale HCL 134/2016 privind organizarea şi funcţionarea teraselor de alimentaţie publică, ale HCL 135/2016 privind organizarea şi funcţionarea activităţilor comerciale şi a serviciilor de piaţă în municipiul Constanţa, ale HCL 136/2016 privind organizarea şi funcţionarea activităţilor comerciale şi a serviciilor de piaţă în Staţiunea Mamaia şi Sat Vacanţă, ale HCL 260/2010 privind aprobarea regulamentului de signalistică, ale HCL 389/2000 privind stabilirea unor reguli de creştere a păsărilor şi animalelor pe raza administrativ-teritorială a municipiului Constanţa şi ale HCL 184/2013 privind îmbunătăţirea activităţilor de gospodărire, protecţia mediului, întreţinere şi înfrumuseţare a municipiului Constanţa. În baza acestor acte normative, în decursul lunii septembrie au fost aplicate amenzi în valoare de 90.950 de lei. Poliţiştii locali au confiscat 593,5 kilograme de legume şi fructe, 360 de articole de îmbrăcăminte.

Ce acţiuni au derulat poliţiştii locali în septembrie!

În luna septembrie, poliţiştii locali au întreprins acţiuni tematice în municipiul Constanţa privind:
- comerţul ambulant; 
- fenomenul antisocial reprezentat de cerşetorie; 
- igienizarea terenurilor aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Constanţa;
- identificarea şi sancţionarea persoanelor care au campat ilegal pe spaţii neamenajate sau care răscolesc gunoiului;
- identificarea şi sancţionarea persoanelor care depozitează moloz şi deşeuri pe domeniul public;
- identificarea persoanelor care cresc cabaline;
- verificarea respectării amplasamentelor pentru ocuparea domeniului public de către agenţii economici;
- legalitatea executării lucrărilor de construcţii;
- verificarea autorizaţiei de funcţionare şi/sau aviz program de funcţionare;
- conştientizarea tuturor categoriilor de participanţi la traficul rutier cu privire la riscurile şi consecinţele la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie din cadrul evenimentului promovat de Comisia Europeană pentru siguranţă rutieră „EDWARD - European Day Without a Road Death”;
- informarea cetăţenilor privind menţinerea curăţeniei în locurile publice;
- identificarea şi sancţionarea celor care aruncă resturi de ţigară, hârtii ori alte mizerii pe aleile din parcuri, dar şi a deţinătorilor de animale de companie care nu strâng după propriile patrupede.

Reclamaţiile curg pe pagina Poliţiei Locale de pe un site de socializare

Daniel reclamă faptul că pe strada Nicolae Iorga, la numărul 6, un cetăţean a tăiat trotuarul să-şi facă rampă de intrare în garaj. „O doamnă a căzut destul de rău. Ce măsuri veţi lua?”
 
Romeo scrie: „Doresc să fac o sesizare legat de faptul că pe strada Bucureşti (segmentul dintre aleea Garofiţei şi strada Avram Iancu) nu pot circula pietonii din cauza maşinilor parcate pe trotuar pe ambele părţi”.
 
Dani revine cu sesizarea de acum două săptămâni şi reclamă Poliţiei Locale faptul că „în Mamaia, aceleaşi grupuri de motociclete, cu numerele de înmatriculare bine ascunse sub scaunul vehiculului motorizat, gonesc cu viteză ilegală, făcând slalom printre maşini. Cum este permis ca un vehicul să circule pe drumuri publice fără a avea vizibile numerele de înmatriculare? Şi care ar putea oare să fie motivul pentru care îşi ascund plăcuţele cu numere? Am observat mai multe asemenea vehicule, pe care le puteţi găsi zilnic în staţiunea Mamaia, unde este, probabil, pista de decolare. Voi reveni şi cu o filmare”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii