Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:53 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ANI l-a găsit incompatibil pe consilierul PSD din Ovidiu Hristu Raftu (documente)

ro

07 Nov, 2015 00:00 2578 Marime text
Inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI) au identificat un nou lot de aleşi locali aflaţi fie în stare de incompatibilitate, fie având un conflict de interese de natură administrativă. Totodată, aceştia au constatat şi „indicii privind posibila săvârșire a infracțiunilor de conflict de interese, fals în declarații sau infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție”. Protagoniştii acestor situaţii sunt 25 de aleși locali din diverse zone ale ţării - un președinte de consiliu județean, opt primari, nouă viceprimari, un consilier județean, cinci consilieri locali și un fost consilier local. Pe listă am regăsit şi un ales local din judeţul Constanţa. Este vorba despre Hristu Raftu, consilier local PSD în Consiliul Local Orăşenesc Ovidiu, care nu ar fi respectat regimul juridic al incompatibilităţilor. „În perioada 21 septembrie 2012 - 8 aprilie 2014, au fost încheiate două contracte între Primăria Ovidiu, respectiv SC OVI-PRESTCON SRL (societate în care Consiliul Local al oraşului Ovidiu deţine calitatea de asociat unic) şi Raftu D. Hristu întreprindere individuală. Astfel, au fost încălcate dispoziţiile art. 90 alin.(1) din Legea nr.161/2003”, se menţionează într-un comunicat remis presei.

Ce avere are Raftu?

Potrivit declaraţiei de avere postată pe site-ul Primăriei Ovidiu şi datată 15 iunie 2015, consilierul social-democrat Hristu Raftu deţine trei terenuri agricole, două case - una în Ovidiu, cealaltă în municipiul Constanţa şi un mini parc auto ce cuprinde trei autoturisme, cel mai nou având anul de fabricaţie 2008 şi un tractor fabricat în anul 2011.
Tată a trei copii, Hristu Raftu pare să-şi întreţină familia din activităţi agricole având în vedere că, potrivit aceluiaşi document, în anul fiscal precedent a încasat 40.000 de lei, sumă la care a mai adăugat indemnizaţia lui de consilier local în valoare de 3.889 lei.

Interesant este faptul că alesul local din Ovidiu nu pare să fi avut vreun interes economic pe undeva. Asta, dacă luăm în considerare declaraţia sa de interese datată tot 15 iunie 2015 şi postată pe site-ul Primăriei Ovidiu şi care este complet goală.
 
Potrivit Registrului Comerţului, Raftu D. Hristu Întreprindere Individuală a fost înfiiunţată în 2007 şi îl are ca unic asociat persoană fizică pe Raftu Hristu.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii