Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
03:55 26 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Teatrul de Stat, „spectacol“ pe scena Tribunalului Constanţa Curtea de Conturi a dat iama în instituţia condusă de Dana Zgabercea (document)

ro

25 May, 2015 00:00 1353 Marime text


Anul trecut, între 17 noiembrie şi 12 decembrie 2014, Teatrul de Stat Constanţa a primit în control auditorii Curţii de Conturi de la Camera de Conturi Constanţa. Aceştia au verificat modul de gestionare şi utilizare a mijloacelor materiale şi băneşti, precum şi asigurarea integrităţii patrimoniului public şi privat al Unităţii Administrativ-Teritoriale.

În urma acţiunii de verificare şi control, auditorii au constatat existenţa unor presupuse prejudicii în valoare de 342.000 de lei şi a unor abateri financiare de 19.000 de lei. Pe modelul Consiliului Judeţean Constanţa şi al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, nici conducerea Teatrului de Stat nu a acceptat constatările Curţii de Conturi, aşa că a mers cu decizia în instanţă. Mai precis, pe 22 mai, la Tribunalul Constanţa a fost înregistrat dosarul în materie de contencios administrativ şi fiscal, prin care reclamantul - Teatrul de Stat Constanţa - solicită anularea actului administrativ Decizie nr. 4/09.01.2015 şi a Încheierii nr. 39/30.04.2015. Pârâţi în acest dosar sunt Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Constanţa. Instanţa nu a stabilit, momentan, primul termen de judecată în acest dosar.

RAJDP, înainte-mergătoare?

Amintim totodată şi faptul că, în luna ianuarie, Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa înregistra la Tribunalul Constanţa un dosar în materie de contencios administrativ şi fiscal, solicitând suspendarea executării unor acte administrative: Decizia nr. 71/12.08.2014 şi Încheierea nr. 1/09.01.2015. Acţiunea RAJDP Constanţa era îndreptată împotriva Curţii de Conturi a României, dar şi a Camerei de Conturi Constanţa, însă abia pe 28 aprilie a avut loc primul termen de judecată.

Autocarul teatrului, folosit de Fundaţia Fantasio

Ce au găsit însă auditorii Curţii de Conturi în urma controlului efectuat la instituţia condusă de Dana Dumitrescu, soţia colegului de dosar al lui Nicuşor Constantinescu, Cristian Zgabercea? Potrivit raportului Curţii de Conturi pe anul 2015 (întocmit în urma controalelor efectuate în anul fiscal anterior) în ceea ce priveşte calitatea gestiunii economico-financiare, reprezentanţii Curţii de Conturi au stabilit că s-ar fi produs un eventual prejudiciu în sumă de  318.000 de lei, întrucât „Teatrul de Stat Constanţa nu a efectuat demersuri pentru recuperarea cheltuielilor rezultate din utilizarea autovehiculelor din dotare, respectiv autoturismului CT-09-TSC şi autocarul CT-09-CJC, de către CJC şi Fundaţia Fantasio Constanţa“, după cum se arată în sinteza raportului Curţii de Conturi. Totodată, s-a constatat şi o abatere financiară de 24.000 de lei, întrucât, aşa cum au remarcat auditorii Curţii de Conturi, „Teatrul de Stat a efectuat cheltuieli nelegale pe fondul încheierii unor contracte de prestări servicii pentru întocmirea lucrărilor de specialitate necesare Compartimentului Administrativ-achiziţii, în condiţiile în care în cadrul entităţii funcţionează Biroul Administrativ-achiziţii, Biroul Resurse umane, Serviciul Tehnic, Biroul Contabilitate, care, prin activitatea lor proprie, realizată de personalul angajat cu atribuţii cuprinse în fişele de post, acoperă toate cerinţele impuse de organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice“.

Nu figurează în „Registrul instituţiilor de spectacole sau concerte“

Reprezentanţii Curţii de Conturi au constatat că entitatea verificată „a realizat venituri proprii din închirierea spaţiilor aflate în administrare, dar nu a virat Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) cota-parte din încasările realizate, conform prevederilor legale“. Presupusul prejudiciu în această cauză ar fi de aproximativ 17.000 de lei. Mai mult, în perioada mai 2008 - 2013, auditorii Curţii de Conturi, veniţi în control la Teatrul de Stat, au constatat că entitatea „nu a restituit, în termenul legal de prescripţie, avansurile înregistrate ca drepturi pentru colaboratori, evidenţiate în soldul contului 426 «Reţineri din salarii şi alte drepturi datorate»“, fapt reieşit din sinteza raportului Curţii. Abaterea constatată în acest caz este de 2.000 de lei. O altă abatere menţionată, dar fără prejudicii de ordin financiar, este aceea că Teatrul de Stat nu figurează ca înregistrat în „Registrul instituţiilor de spectacole sau concerte“, potrivit prevederilor legale.
 
Menţionăm că, ieri, am încercat să luăm legătura cu Dana Zgabercea, directorul Teatrului de Stat Constanţa, însă aceasta nu a putut fi contactată.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta sinteza raportului Curţii de Conturi la care facem referire.

Ti-a placut articolul?

Comentarii