Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:44 15 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Lucian Chitic, de la Tortoman, este cel mai tânăr primar din judeţ

ro

14 Jun, 2012 01:00 1858 Marime text
tortoman_chitic_tortoman.jpgLucian Chitic are 33 de ani, este cel mai tânăr primar din judeţ şi reprezintă USL. Lucian Chitic susţine că cetăţenii din comuna Tortoman l-au reales în fruntea autorităţii locale pentru că i-au apreciat munca şi realizările din primul mandat.

Primarul din Tortoman susţine că vârsta a constituit pentru el un avantaj în urmă cu patru ani, atunci când a fost ales pentru prima dată primar. „Acum patru ani, când cetăţenii au ales să mă învestească prima dată cu încredere, cel mai sigur ei s-au gândit să ofere o şansă tinerilor de a accede în administraţia publică locală", a menţionat Lucian Chitic. Primarul îşi aminteşte că a fost şi cel mai tânăr viceprimar. „În urmă cu opt ani, am fost cel mai tânăr viceprimar din judeţ, în urmă cu patru ani, cel mai tânăr primar, şi acum, în 2012, deşi anii au mai trecut, continui să fiu cel mai tânăr primar", a precizat Lucian Chitic. Primarul este pasionat de sporturile de echipă, de aceea nu întâmplător este membru fondator al Asociaţiei Sportive „Sportul Tortoman". Pentru cetăţenii care l-au reales primar, Chitic şi-a propus să finalizeze proiectele începute şi să iniţieze altele noi. „Avem de terminat şcoala din localitate, o şcoală nouă construită prin Banca Mondială. De asemenea, construim o capelă nouă în curtea bisericii din localitate", a menţionat Chitic. Primarul îşi doreşte ca proiectul privind realizarea reţelei de canalizare, declarat eligibil în anul 2009, să fie şi finanţat. „Sperăm să se mai schimbe câte ceva. Acesta este viitorul - să atragem bani europeni. Fondurile de la UE sunt cele în măsură să deblocheze toate proiectele primăriilor din ţară", a declarat Lucian Chitic, cel mai tânăr primar. Amintim că în perioada 2008 - 2012 Lucian Chitic a fost susţinut de PER. Anul acesta, el a ales să intre în cursa pentru câştigarea alegerilor locale alături de USL.

Ti-a placut articolul?

Comentarii