Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:49 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hotel lovit de avalanşă într-o staţiune de schi din Italia! Numeoroase victime prinse sub zăpadă

ro

19 Jan, 2017 11:16 2126 Marime text
Numeroase persoane aflate în vacanță, la schi, într-o stațiune din centrul Italiei, și-au pierdut viața după ce o avalanșă a lovit hotelul în care se aflau, a anunțat joi presa italiană citată de AFP, potrivit Agerpres.
 
"Sunt numeroși morți", a declarat Antonio Crocetta, șeful unei echipe de salvare care a intervenit în noaptea de miercuri spre joi, citat de presa italiană. Conform șefului protecției civile, Fabrizio Curcio, în hotelul aflat în apropiere de Farindola, în regiunea Abruzzes, se aflau aproximativ 30 de persoane.
 
Două persoane au fost găsite și salvate de sub zăpadă, dintre care una se afla în stare de hipotermie, conform agenției italiene Agi.
 
Regiunea Abruzzes se află la aproximativ 100 de kilometri de Amatrice, regiune afectată miercuri de o serie de mișcări seismice. Una dintre ipotezele privind cauzele acestei avalanșe este că ar fi legată de unul dintre aceste cutremure ce au fost resimțite puternic până la Roma, la o distanță de aproape 180 de kilometri de epicentru.
 
Accesul spre acest hotel izolat în munți este dificil din cauza condițiilor meteorologice și în special din cauza căderilor de zăpadă. Stratul de zăpadă în zona hotelului este de aproape 2 metri. Primii salvatori au ajuns la fața locului pe schiuri, iar grosul echipelor de salvare nu ajunsese încă la hotel în jurul orei locale 09:00 (08:00 GMT).

Sursa foto: Bucuresti FM
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii