Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:22 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gala Voluntarilor Constanţa 2017, într-un nou format

ro

05 Dec, 2017 00:00 2322 Marime text
În urmă cu 22 de ani, Naţiunile Unite desemnau data de 5 decembrie ca Ziua Internaţională a Voluntarului, dedicată efortului tuturor persoanelor care au avut o contribuţie importantă la dezvoltarea societăţii prin voluntariat.
 
Celebrată în întreaga lume, această zi este marcată şi la Constanţa, prin organizarea Galei Voluntarilor Constanţa 2017, care va avea loc la Pavilionul Expoziţional, începând cu ora 17.
Vor participa 22 de asociaţii şi fundaţii locale, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, instituţii de învăţământ din judeţ, autorităţi, companii, parteneri străini, sute de voluntari de toate vârstele.
 
Anul acesta, evenimentul are un alt format, eliminându-se competiţia, astfel încât să se sărbătorească spiritul voluntariatului plecând de la premisa că fiecare VOLUNTAR este important în tot ceea ce face!
 
173 de premii vor ajunge la voluntarii propuşi de către ONG-urile participante, la secţiunile: viitori voluntari, copii care fac voluntariat, cu vârsta cuprinsă între 5-14 ani, voluntarul junior, voluntarul senior, voluntarul străin, coordonatorul de voluntari, unitatea de învăţământ cea mai implicată, compania anului, jurnalişti care au promovat iniţiativele de voluntariat.
 
Se oferă şi două premii speciale: Premiul pentru progres în buna practică a certificării competenţelor dobândite în contextul nonformal al voluntariatului, acordat de Centrul Regional de Resurse pentru Organizaţiile Neguvernamentale CENTRAS Constanţa, şi „Trofeul Prieteniei“, care ajunge la trei organizaţii din străinătate pentru buna colaborare cu organizaţii locale.
 
Gala va fi prezentată de Elena Calcan şi Dan Cojocaru şi va cuprinde şi scurte momente artistice, care vor înveseli atmosfera între momentele de premiere.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii