Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:06 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Control al CJPC Constanța la o firmă de catering din Constanța. Ce deficiențe au fost constatate. Ce au declarat administratorii firmei (galerie foto + video)

ro

20 Sep, 2017 19:23 2621 Marime text
Comisarii din cadrul CJPC Constanța au efectuat astăzi un control la bucătăria societății ce asigură catering la unități sanitare și o grădiniță din Constanța.
 
Potrivit directorului CJPC Constanța, Horia Constantinescu, în urma verificărilor efectuate au fost constatate mai multe deficiențe cum ar fi lipsa zonă pregăîtire, depozitare deficitară (detergenți lângă alimente), curățenie precară, alimente fără date de identificare și prestare de servicii cu potential periculos. Comisarii CJPC au dispus oprirea temporară a prestării de servicii și au retras de la consum 26 kg diferite sortimente pește și carne.
 
Controlul a fost efectuat la societatea Blanc Leader SRL Constanța. Contactați telefonic, reprezentanții societății au declarat pentru ZIUA de Constanța că dețin toate documentele și avizele necesare pentru funcționare.

”Noi avem toate documentele pentru cele aproximativ 20 kg de carne retrase de la consum. Este posibil ca angajatele să se fi panicat și să nu prezinte toate actele la control. Noi igienizăm absolut tot înainte de a ne apuca de treabă și după ce terminăm fiecare fel de mâncare. Și noi mâncăm de acolo și copiii noștri, imi pare rău să cred că nu era ceva în regulă. Tocmai fiindcă noi considerăm că spațiul este micuț ne-am construit o bucătărie de la zero care este funcțională însă nu ne-am mutat sută la sută în ea, cu toate condițiile necesare. Ne-am dat silința de fiecare dată să fie totul în regulă. Este foarte probabil să fi greșit, însă absolut orice normă consideră CJPC Constanța că trebuie să o îndeplinim noi vom remedia absolute totul. Ne-au invitat mâine la ora 10.00 la sediul CJPC Constanța și ne-au spus că dacă remediem toate problemele va fi în regulă. Pot să spun că până mâine vom remedia toate problemele” – a declarat Veronica Ciota pentru ZIUA de Constanța. 

 
Reprezentanții Grădiniței IQ, una dintre unitățile care beneficiază de serviciile de catering ale firmei Blanc Leader a u precizat că până în prezent nu s-au semnalat nereguli privind firma de catering fiind multumiți de serviciile oferite de către aceștia.  
 

”Pe viitor dacă va fi necesar vom colabora cu o altă societate comercială” – au mai declarat reprezentanții grădiniței.

 
Reprezentanții Euromaterna, unul dintre spitalele care au contract cu această firmă de catering au precizat că vor oferi mâine un punct de vedere referitor la acțiunea de control a comisarilor CJPC Constanța.
 
De asemenea, de la recepția spitalului Ovidius Clinical Hospital ni s-a transmis că vom fi contactați pentru un punct de vedere. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii