Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
07:59 08 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Confort Urban SRL caută echipamente de protecţie pentru semnalizarea rutieră! Scoate din vistierie 120.000 de lei

ro

17 Nov, 2016 00:00 214 Marime text
Confort Urban SRL doreşte să achiziţioneze echipamente de protecţie pentru semnalizare rutieră, în acest sens organizând o licitaţie publică pentru atribuirea contractului „Achiziţie echipament de protecţie şi semnalizare rutieră pentru evitarea unor evenimente rutiere“.
 
Se doreşte achiziţia următoarelor produse pentru realizarea semnalizării premergătoare lucrărilor: 20 de bariere pentru semnalizarea lucrărilor, 200 de balize direcţionale cu suport, 500 de conuri reflectorizante flexibile, 100 de stâlpi lamelari de ghidare cu suport (talpă), zece cărucioare portsemnalizare, 20 de garduri pliabile metalice liniare reflectorizante, şase garduri pliabile metalice perimetrale, zece seturi de palete reflectorizante roşu/verde pentru dirijarea circulaţiei. Valoarea estimată a contractului este de 100.000 - 120.000 de lei, fără TVA.
 
Pentru a fi eligibile, firmele interesate de licitaţie vor prezenta preţul unitar pe bucată şi preţul total, exprimate în lei, fără TVA, şi vor include toate costurile, inclusiv transportul la sediul Confort Urban SRL.
 
„Toate produsele vor fi însoţite de agrementul tehnic emis de organele abilitate, avizul tehnic emis de Consiliul Tehnic Permanent pentru Construcţii şi EN ISO 9001, certificate de constatare a performanţei şi certificate de conformitate“, se arată în anunţul publicat pe licitatiapublica.ro. De asemenea, societăţile comerciale trebuie să îndeplinească cerinţele legale de comercializare a unor astfel de echipamente de semnalizare rutieră.
 
Firma câştigătoare va fi desemnată în funcţie de cel mai bun raport calitate - preţ, cu respectarea cerinţelor tehnice din caietul de sarcini, care poate fi solicitat de operatorii economici interesaţi. Termenul-limită de primire a ofertelor este 18 noiembrie 2016.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii