Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:02 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pe litoral, maine, vremea se va ameliora

ro

17 Jun, 2010 20:53 1652 Marime text

Mâine, în ţară, vor fi înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, îndeosebi după-amiaza, în Banat, Crişana, Maramureş şi zona de munte, iar spre seară şi noaptea şi în Oltenia şi Transilvania. Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor fi local mai însemnate. În restul teritoriului cerul va fi variabil şi astfel de fenomene se vor semnala izolat, spre sfârşitul intervalului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 30 de grade, iar cele minime se vor situa, în general, între 12 şi 18 grade. Presiunea atmosferică va scădea.

La mare, vremea se va ameliora ca aspect. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat.Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 26 grade, iar cele minime între 17 şi 19 grade. Temperatura apei mării va fi de 19 la 22 grade.

La munte, vor fi înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificri de scurtă durată ale vântului, pe arii extinse în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi nordul Carpaţilor Orientali, mai ales seara şi noaptea. În restul zonei montane astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse. Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă pot fi însemnate. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative.

În Bucureşti, cerul va fi variabil, favorabil aversei şi descărcărilor electrice spre sfârşitul intervalului. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 28...29 de grade, iar cea minimă de 16...18 grade. Presiunea atmosferică va scădea.

Sursa: antena3.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii