Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:35 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Geoana Reducerea salariilor si a pensiilor va fi quasi-permanenta

ro

09 May, 2010 17:39 743 Marime text

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, azi, după întâlnirea conducerii Senatului cu FMI, că reprezentanţii Fondului au transmis că măsurile de reducere a salariilor şi pensiilor sunt quasi-permanente, fiind aplicate atât timp cât deficitul bugetar va fi unul mare.

"Am întrebat dacă aceste măsuri sunt temporare sau nu. Răspunsul a fost evaziv: «Ele vor fi aplicate atâta vreme cât deficitul se va afla în respectivele zone. Dacă economia va creşte şi aveţi mai multe resurse, puteţi să reveniţi»", a spus Geoană.

El a arătat că nu este vorba de o reducere a salariilor şi pensiilor pe trei sau şase luni, aşa cum se spunea, ci de una "quasi-permanentă".

"Deci nu este vorba de o reducere pe trei luni, pe şase luni, ci este vorba de o reducere - dacă se va întâmpla, sper să nu - de o reducere quasi- permanentă, pentru că este clar că în clipa în care umbli cu astfel de reduceri este greu să anticipezi că vom putea să avem atât de multe resurse, încât să readucem pensiile şi salariile în acest loc", a spus Geoană.

Sursa: mediafax.ro

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii