Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:49 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reteaua de canalizare, prioritatea primarului din Cuza Voda

ro

14 Aug, 2009 02:28 1622 Marime text

eugen_dumitru_1.jpgAdministraţia locală din comuna Cuza Vodă are un an la dispoziţie pentru realizarea proiectului de execuţie a canalizării.

eugen_dumitru.jpgCuza Vodă este a doua comună din judeţul Constanţa, după Topraisar, care a obţinut finanţare pentru un proiect depus în cadrul Măsurii 322 din Planul Naţional pentru Dezvoltare Rurală. „Avem un an de zile ca să ne ocupăm de proiectul de execuţie şi de licitaţia privind execuţia proiectului", ne-a declarat primarul comunei Cuza Vodă, Eugen Dumitru.

Proiectul integrat se referă la extinderea sistemului de alimentare cu apă în cartierul nou, realizarea reţelei de canalizare şi asfaltarea drumurilor din cartierul nou. Reţeaua nouă de apă va avea o lungime de 5 km, canalizarea de 31 km, iar drumurile din cartierul nou, ce vor fi asfaltate după lucrările la canalizare, de 5 km. De precizat că în cartierul nou sunt 110 loturi de casă. Pe aceste terenuri au fost ridicate cam tot atâtea locuinţe, aflate în diferite stadii de execuţie. Reţeaua de canalizare - investiţia pilon a proiectului - va deservi peste 3.000 de locuitori, câţi are comuna.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii