Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:05 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Gelu Iordache vrea sa extinda canalizarea din Baneasa

ro

26 Mar, 2010 03:18 2212 Marime text
baneasa_gelu_iordache_primar_03.jpgAdministraţia locală din Băneasa intenţionează să acceseze fonduri de mediu şi pentru dotarea instituţiilor publice cu panouri solare.

„Vrem să accesăm fonduri pentru instalarea de panouri solare, dar şi pentru construirea unei instalaţii de biogaz. Proiectul privind energia verde va fi finanţat din fonduri de mediu în procent de 98%, 2% fiind partea de co-finanţare. Mai întâi elaborăm studiul de fezabilitate", ne-a declarat primarul Gelu Iordache. Potrivit edilului, staţia de biogaz ar putea fi amplasată în zona ICIL a oraşului Băneasa.

De asemenea, autoritatea locală intenţionează să depună spre finanţare un proiect de reabilitare, modernizare şi extindere a reţelei de canalizare. „În Băneasa există canalizare pe o porţiune, dar nu avem staţie de epurare. Ne gândeam că această staţie ar putea fi amplasată lângă instalaţia de biocombustibil", a precizat primarul Gelu Iordache. Studiul de fezabilitate a fost deja elaborat, iar potrivit edilului din Băneasa, în momentul de faţă se lucrează la proiectul tehnic. Primarul speră să finanţeze investiţia din fonduri de mediu, cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa.

Primăria Băneasa a demarat elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru construirea unei baze sportive la Băneasa.

Primăria aşteaptă banii de la Guvern pentru stadionul din Negureni

De precizat că administraţia locală construieşte un teren de sport şi în satul Negureni. Consiliul Local al oraşului Băneasa a organizat deja procedura de achiziţie pentru lucrările necesare construirii bazei, contractul fiind atribuit luna trecută. Potrivit anunţului de atribuire publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), nr. 101712/19.02.2010, contractul de construire a bazei sportive a fost atribuit pe 5 februarie. La procedura de achiziţie au participat patru societăţi de construcţii. Lucrările de la Negureni sunt încadrate ca „lucrări de construcţii de stadioane". Valoarea estimată a contractului a fost de 700.000 lei fără TVA, preţul de atribuire fiind de 484.827 lei fără TVA, adică de aproximativ 5,7 miliarde de lei vechi. Potrivit anunţului din SEAP, criteriul de atribuire a fost oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. De precizat că a fost o procedură de achiziţie cu faza finală de licitaţie electronică. Baza sportivă va fi dotată şi cu o staţie de epurare proprie, bancă de rezerve şi pentru arbitri, porţi de fotbal conform normelor FIFA, 73 de scaune din plastic pentru tribune, 22 de scaune pentru antrenori, medici şi rezerve şi 32 de vestiare. Investiţia nu a demarat deocamdată. Potrivit primarului se aşteaptă banii de la Guvern.

Un alt proiect al Primăriei Băneasa este regularizarea văii pârâului Chiciu. În momentul de faţă se lucrează la proiectul tehnic. Acest proiect ar putea fi finanţat cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. „Am avut o discuţie cu doamna ministru Udrea şi a spus că o să ne sprijine", a afirmat primarul Gelu Iordache.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii