Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:07 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„A doua sansa" la educatie pentru locuitorii din Independenta si Dumbraveni

ro

09 Oct, 2009 04:35 973 Marime text
Învăţământul este un domeniu prioritar pentru autoritatea locală din Independenţa.

Anul aceasta s-a înfiinţat prima clasă de Liceu Tehnologic. De asemenea, în comună este în derulare Programul „A doua şansă", prin care cei ce nu şi-au terminat studiile gimnaziale au acum ocazia să o facă. Programul este destinat tuturor, indiferent de vârstă. Potrivit primarului Cristea Gâscan, o echipă a primăriei reînnoieşte anchetele sociale pentru fiecare familie, ocazie cu care îi descoperă şi îi înscrie la cursuri pe cei care îşi doresc să aibă o a doua şansă să-şi finalizeze cursurile gimnaziale. La acest program participă, potrivit edilului din Independenţa, şi doritori de la Dumbrăveni. Cursurile se desfăşoară la sfârşitul săptămânii şi în vacanţele elevilor. În fiecare clasă din acest program sunt aproximativ 15 persoane. „Au fost solicitări foarte multe pentru clasa a IX-a, peste 40, însă nu am reuşit deocamdată să obţinem autorizaţie. Sperăm ca de la anul să înfiinţăm şi o clasă a IX-a în cadrul acestui program. Avem nevoie de această clasă pentru pregătirea populaţiei", a afirmat Cristea Gâscan. În paralel cu aceste cursuri se încearcă punerea la punct a unor întâlniri cu părinţii, în cadrul cărora aceştia să fie informaţi cu privire la activitatea şcolară şi nu numai a copiilor lor. „Am insistat asupra obligativităţii prezenţei părinţilor la şedinţele lunare. Conform noii legi a educaţiei, părinţii pot fi amendaţi pentru neţinerea legăturii cu şcoala", a adăugat primarul, care este de părere că învăţământul este baza unei societăţi, prin intermediul căreia şi comuna Independenţa va prospera.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii