Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:56 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CS Tomis joaca pe terenul „galacticelor"

ro

16 Feb, 2010 04:25 828 Marime text
cstomis.jpgDupă 14 etape, formaţia constănţeană ocupă abia locul 7 în clasamentul Ligii Naţionale, la cinci puncte distanţă de locurile fruntaşe

CS Tomis Constanţa va disputa astăzi, în deplasare, meciul restant din etapa a XV-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, împotriva campioanei en-titre, Oltchim Râmnicu Vâlcea.

După eşecul suferit în prima etapă a returului pe teren propriu în faţa celor de la Universitatea Jolidon Cluj, formaţia constănţeană vor da piept astăzi „galacticelor" selecţionerului Radu Voina. Deşi nu au nicio şansă să obţină un rezultat pozitiv în această confruntare echipa de pe litoral se mai confruntă şi cu probleme de lot, două dintre jucătoarele de bază, Mihaela Pârâianu şi Mihaela Seifer, nu vor evolua la Râmnicu Vâlcea, ambele fiind accidentate. Dacă formaţia pregătită de Victor Dăbuleanu s-a îndepărtat de locurile care asigură prezenţa într-o cupă europeană, după eşecul împotriva Clujului, Oltchim vine după o perioadă foarte bună atât în campionat cât şi în Liga Campionilor. Elevele lui Radu Voina au reuşit să învingă pe Dinamo Volgogard, scor 30-24 (16-9), în cadrul celei de-a doua etape a grupei principale II a Ligii Campionilor, Oltchim fiind foarte aproape de calificarea în semifinalele competiţiei. „Sper ca jucătoarele noastre să se mobilizeze mai bine. Ştiu că Tomis are o valoare mai mare decât locul ocupat în clasament şi aştept o revenire între primele echipe ale campionatului", a declarat preşedintele constănţencelor, Gheorghe Slabu. În ceea ce priveşte banca tehnică a echipei, oficialul constănţean a mai adăugat că este în tratative cu mai mulţi antrenori pentru a prelua echipa, însă nici unul dintre aceştia nu este străin. Meciul dintre Oltchim şi CS Tomis va începe la ora 17.00 şi va fi arbitrat de brigada bucureşteană Blaş/Ghiorghişor. În clasamentul Ligii Naţionale, pe primul loc se află în continuare Oltchim, cu 28 de puncte, urmată, în ordine, de HCM Roman, U Jolidon Cluj (ambele cu câte 21 de puncte), HCM Baia Mare, HC Zalău şi HC Dunărea Brăila (toate cu 19 puncte). CS Tomis ocupă abia locul al şaptelea, la cinci lungimi distanţă de locurile care asigură participarea într-o cupă europeană sezonul viitor.

Iovănescu a părăsit echipa

Conducerea grupării de pe litoral i-a permis Alexandrei Iovănescu să-şi caute echipă, după ce jucătoarea constănţeană s-a plâns că antrenorul Victor Dăbuleanu nu o foloseşte în teren mai mult. Divergenţele dintre cei doi au apărut după ce în ultimul meci cu Jolidon Cluj, pierdut de constănţence, Iovănescu a fost introdusă în teren doar cinci minute, timp în care tehnicianul i-a reproşat că a făcut patru greşeli majore şi că este mai mult în semicerc. Jucătoarea în vârstă de 23 de ani a semnat pentru CS Tomis în iulie 2007, fiind transferată de la Universitatea Timişoara, contractul său cu gruparea de pe litoral urmând să-i expire în această vară.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii