Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:15 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fotbal (CM) Presedintele FFF a demisionat

ro

28 Jun, 2010 23:00 1661 Marime text
escalette.1215259662.jpg

Preşedintele Federaţiei Franceze de Fotbal (FFF), Jean-Pierre Escalettes, şi-a anunţat, luni, într-un comunicat postat pe site-ul FFF, demisia din funcţia deţinută, informeaza Mediafax.

"După ce m-am gândit mult în week-end şi am discutat cu apropiaţii, colegii şi colboratorii mei, consider că este de datoria mea să-mi dau demisia din funcţia de preşedinte al Federaţiei Franceze de Fotbal. Îmi asum cu luciditate partea mea de responsabilitate. Decizia este dictată de dorinţa de facilita evoluţia unei instituţii pe care am servit-o cu pasiune de mai multe decenii. Îmi voi prezenta demisia la Consiliul Federal din 2 iulie. Voi rămâne la dispoziţia tuturor pentru analizarea motivelor care au dus la acest fiasco al Franţei în Africa de Sud", se arată în comunicatul semnat de Escalettes. Jean-Pierre Escalettes a menţionat că până vineri, când va avea loc Consiliul Federal, nu va acorda niciun interviu şi nu va face alte declaraţii.

Reprezentativa Franţei a părăsit încă din faza grupelor Campionatul Mondial organizat de Africa de Sud. Franţa a făcut parte din Grupa A, alături de Mexic, Uruguay şi Africa de Sud, obţinând doar un punct.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii