Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:33 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Directoarea Scolii 7 interzice antrenarea campionilor

ro

12 Sep, 2008 00:00 877 Marime text

Clubul de karate Dinamic se lupta, pe langa adversarii de pe saltea, si cu indarjirea Aurorei Suba, directoarea Scolii 7, care nu doreste sa permita accesul sportivilor in sala de antrenament.

Cearta a fost data publicitatii de catre presedintele clubului de karate, Gabriel Popescu, care nu poate intelege nemultumirea directoarei Suba. Cei 180 de copii care se antreneaza la clubul Dinamic, sub indrumarea a patru antrenori, se vad pusi in situatia de a nu-si mai putea continua antrenamentele. "Vom ajunge sa ne antrenam in strada, pana la urma, din cauza acestei doamne", se plange Popescu. Cu toate ca se antreneaza in sala de sport a Scolii 7 de mai bine de 16 ani, karatistii nu mai pot gasi intelegere la conducerea unitatii de invatamant. La un moment dat, directoarea a cerut clubului o chirie de 12 milioane pentru a folosi 12 ore pe saptamana sala de antrenament. "Toate acestea, fara nicio hartiuta. Raspunsul a fost clar: ori asa, ori iesiti din sala, ca mai bine sta libera. Cand am precizat ca, legal, nu pot face asa ceva si ca trebuie ca RAEDPP Constanta sa incheie un contract de inchiriere, a spus clar ca nu isi da avizul, pentru ca ea hotaraste ce face in sala si ce nu", povesteste Popescu. Presedintele clubului mai spune ca a discutat cu RAEDPP, cu care a semnat un contract de numai doua milioane lunar. De asemenea, a mai spus ca in acest demers a avut tot sprijinul Elenei Francu, sefa Directiei de Sport Judetene (DSJ). Cu toate acestea, conflictul nu s-a aplanat, iar Aurora Suba a schimbat yala salii, pentru a nu permite accesul sportivilor si al antrenorilor lor. "Suntem perfect de acord sa platim suma ceruta de RAEDPP. Insa acum nu avem unde sa ne pregatim. Poate doar in strada. Copiii nostri participa, luna viitoare, la Campionatele Mondiale, iar in noiembrie, la Cupa Europei, iar noi avem problemele acestea. Nu intelegem ce are impotriva noastra directoarea Aurora Suba. Celelalte cluburi, care au mult mai putini copii si rezultate mai slabe, sunt lasate sa se antreneze in sala de sport a Scolii 7, iar noi, nu", a declarat presedintele clubului de karate Dinamic. Karatistii au avut, in ultimii ani, rezultate remarcabile: peste 150 de titluri nationale si 15 titluri mondiale in sezonul 2007 - 2008. De asemenea, la lotul national sunt convocati permanent 10 - 12 sportivi de la Dinamic. "Daca nu ni se rezolva problema, vom face o miscare de protest. Ultima cale de atac va fi o greva a sportivilor constanteni. Vom vorbi cu toti si ii vom ruga sa ne ajute", a incheiat Gabriel Popescu, presedintele clubului de karate Dinamic.

Scris de: {autor}Corina SAMOILA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii