Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:44 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf Agresori de politişti, reţinuţi

ro

15 Apr, 2011 09:05 919 Marime text

REŢINUŢI. Poliţiştii din localitatea constănţeană Mihail Kogălniceanu au reuşit, ieri, să îi reţină pe doi dintre tinerii care au atacat, duminică, cu topoare, o patrulă de poliţie care a încercat să îi oprească pentru un control. Oamenii legii spun că în urma investigaţiilor efectuate în acest dosar au aflat că cei trei fugari se ascund într-un imobil din Mihail Kogălniceanu.Pentru a evita alte confruntări, poliţiştii, prin intermediul unor prieteni ai fugarilor, le-au transmis acestora să se prezinte la postul de poliţie, chiar şi însoţiţi de avocaţi, doar ca să dea câteva declaraţii cu privire la cele întâmplate duminică. Doi dintre suspecţi, respectiv Samir Mustafa, de 18 ani, şi Ibram Mustafa, de 26 de ani, au venit, ieri dimineaţă, la sediul de poliţie. Ei au fost reţinuţi şi duşi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, sub acuzaţiile de ultraj, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În timpul audierilor, cei doi tineri au declarat că sunt nevinovaţi şi că nu au atacat poliţiştii în niciun fel. Samir Mustafa şi Ibram Mustafa au fost prezentaţi, ieri după¬-amiază, magistraţilor Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile. În cazul lui Omer Mustafa, procurorii au cerut arestarea preventivă a acestuia în lipsă, având în vedere că el se sustrage urmăririi penale.

URMĂRIRE. Reprezentanţii Poliţiei Comunale Kogălniceanu spun că, în urma unor informaţii, au încercat să îi oprească în traffic pe Samir Mustafa, Ibram Mustafa şi Omer Mustafa în timp ce transportau cu o maşină Dacia Break, cu număr de înmatriculare CT 04 ZOD, trei anvelope furate. Deşi au fost somaţi acustic şi luminos să oprească, şoferul autoturismului, Samir Mustafa, care nu posedă permis de conducere, a încercat să scape de poliţişti rulând pe mai multe străzi din localitate. Şoferul a oprit maşina pe strada Moldovei, în faţa casei în care locuiesc. Samir a fugit şi s-a ascuns în curtea unui imobil din apropiere, în timp ce Ibram şi Omer Mustafa, înarmaţi cu topoare, au încercat să îi lovească pe poliţişti. Încurajat de acţiunile acestora, Samir s-a întors şi a încercat să lovească un poliţist cu ajutorul unei bare de metal. Ulterior, din imobilul în care se ascunseseră cei trei suspecţi a ieşit un grup de şase persoane de sex feminin care a reuşit să îi împiedice pe poliţişti să îi reţină pe suspecţi.

http://www.telegrafonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii