Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:46 18 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf Târg auto modern - Adio ambuteiaje de duminică!

ro

25 Oct, 2010 12:02 675 Marime text

Constănţenii pot răsufla uşuraţi în ceea ce priveşte traficul pe bulevardul Aurel Vlaicu, unde, în fiecare duminică, devenea o reală aventură o simplă plimbare cu maşina prin zonă. Ieri şi-a deschis porţile noul târg auto de pe varianta Constanţa-Ovidiu, în imediata apropiere a târgului de legume-fructe. În fiecare duminică, toţi constănţenii interesaţi de maşini se adunau pe bulevardul Aurel Vlaicu la târgul auto săptămânal, fapt ce conducea la un blocaj rutier, la care de cele mai multe ori nici măcar lucrătorii poliţiei rutiere nu făceau faţă. Soluţia pentru rezolvarea acestei probleme a venit de la un investitor privat care a decis să ofere vânzătorilor de maşini un spaţiu adecvat pentru această activitate. Mai mult decât atât, noul târg auto va fi deschis pe tot parcursul săptămânii, ceea ce va însemna că cei care doresc să îşi achiziţioneze o maşină nu vor trebui să aştepte, ca până acum, sfârşitul de săptămână pentru a se duce la târg. "Prin amenajarea acestui spaţiu de 40.000 de metri pătraţi dorim să oferim cele mai bune condiţii celor care vând maşini, şi bineînţeles, celor care cumpără. Spaţiul este amenajat din toate punctele de vedere. Avem toalete, avem puncte de fast-food civilizate", a declarat directorul executiv al societăţii care a investit în acest târg, Bogdan Cîrjaliu. El a precizat că spaţiul generos pe care îl oferă noul târg auto va fi folosit şi de cei care au maşinile scoase la vânzare pe trotuarele din Constanţa. "Am dorit să venim şi în sprijinul constănţenilor care de foarte multe ori sunt incomodaţi pe trotuarele din oraş de multitudinea de maşini parcate, care sunt expuse la vânzare. Toate aceste maşini pot fi aduse aici şi vor fi foarte bine păzite", a spus Cîrjaliu. Vânzătorii de maşini au recepţionat imediat mesajul şi au venit la noul târg auto pentru a-şi expune maşinile. "Nici nu se compară cu ce era înainte pe Aurel Vlaicu. Acolo trebuia să mergem cu maşinile de sâmbătă pentru a fi siguri că vom găsi un loc de parcare. Nu o dată am avut surpriza ca duminică la târg să găsesc maşinile zgâriate, şi să nu le pot vinde sau să fiu obligat să scad din preţ. Aici este civilizat, maşinile sunt păzite şi nu există premisele să fie deteriorate. Preferăm să plătim taxa percepută pentru staţionare decât să ne gândim că ne poate zgâria cineva maşinile", a declarat unul dintre proprietarii care şi-au expus maşinile la noul târg. În ceea ce priveşte taxele, Bogdan Cîrjaliu a declarat că, de luni până sâmbătă, cei care vor să îşi vândă maşinile trebuie să plătească pentru cele şase zile o taxă de 20 de lei pentru o maşină, în timp ce pentru ziua de duminică se percepe o taxă separată tot de 20 de lei pentru o maşină. "Practic, cel care are de vânzare o maşină va trebui să plătească 40 de lei pe săptămână şi nu va fi nevoit să plece cu maşina de acolo", a spus Cîrjaliu.

www.telegrafonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii