Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:22 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zanfir Iorgus, membru in comisia de ancheta in cazul Nemirschi

ro

01 Jul, 2009 02:36 1142 Marime text
zanfir.jpgParlamentarul constănţean se află printre cei 15 deputaţi care se vor pronunţa asupra legalităţii încheierii contractului de 500.000 de euro dat pentru campania de promovare a Programului Operaţional Sectorial Mediu Lot II Difuzare/Publicare. Raportul anchetei va fi gata până la începutul lunii august. 

În şedinţa de ieri a Executivului s-a stabilit componenţa comisiei care va studia cazul ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi. Funcţia de preşedinte a fost ocupată de social-democratul Mircea Duşa, iar funcţiile de vicepreşedinţi vor fi deţinute de Sulfina Barbu (PD-L) şi Diana Tuşa (PNL), iar secretar va fi deputatul UDMR Attila Korodi. Obiectivul comisiei de anchetă este verificarea legalităţii alegerii procedurii de negociere cu o singură firmă, fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare.
Printre deputaţii care fac parte din comisia de anchetă se află şi un parlamentar constănţean, democrat-liberalul Zanfir Iorguş, alături de deputaţii Sulfina Barbu (PD-L), Marian Avram (PD-L), Petru Călian (PD-L), Gheorghe Ialomiţeanu (PD-L), Mircea Duşa (PSD), Ioan Munteanu (PSD), Angel Tâvăr (PSD), Ioan Călin (PSD), Nicolae Răţoi (PSD), George Dumitrică (PNL), Diana Tuşa (PNL), Cornel Pieptea (PNL), Attila Korodi (UDMR) şi Mircea Grosaru (minorităţi).

Pe lângă ministrul Nemirschi vor mai fi audiaţi şi directorii din minister şi reprezentanţii firmelor de publicitate care au încheiat contractul pentru campania de promovare a Programului Operaţional Sectorial Mediu Lot II Difuzare/Publicare. Aceştia vor fi audiaţi după ce comisia îşi va realiza regulamentul de organizare şi funcţionare şi va studia documentele necesare, preconizat a fi întocmit în următoarele cinci zile. Ulterior, se va stabili graficul de audieri şi controale la Ministerul Mediului, printre primii care vor fi chemaţi la audieri aflându-se ministrul şi directorii care au semnat aceste contracte.

„Ne vom referi atât la contractul de bază care a fost încheiat în cursul anului trecut, cât şi la contractul din acest an, care, de fapt, a fost derulat într-un act adiţional la contractul iniţial. Şi, dacă va fi cazul, îi vom audia şi pe directorii firmelor de publicitate", a precizat preşedintele comisiei. Acesta a evidenţiat că Nicolae Nemirschi va fi audiat într-o perioadă relativ lungă. Comisia de anchetă va lucra pe perioada vacanţei parlamentare, având ca termen de elaborare a raportului începutul lunii august.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii