Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:04 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Victor Manea i-a tras scaunul lui Culetu

ro

14 Sep, 2009 01:13 1742 Marime text

cap_2.jpgManea a fost desemnat preşedinte interimar al PNL Constanţa, cu o majoritate covârşitoare

Răsturnare spectaculoasă de situaţie în ceea ce priveşte desemnarea unui preşedinte interimar al filialei municipale a liberalilor constănţeni. Dănuţ Culeţu a pierdut şefia organizaţiei municipale în favoarea mai tânărului Victor Manea.

Delegaţia Permanentă a PNL Constanţa s-a reunit ieri, pentru a valida conducerea organizaţiei municipale. Întâlnirea a avut loc de această dată la Hotelul Perla şi nu la Parc, unde amfitrion era proprietarul Aurel Butnaru, recent „mazilit" de la conducerea filialei pentru care s-a disputat ieri şefia.

După dezbateri care au durat două ore şi în care s-au trasat sarcini pentru apropiata campanie a prezidenţialelor, liberalii şi-au desemnat noul şef interimar la municipiu. Biroul Politic Judeţean a făcut propunerea, care a fost validată apoi de către Delegaţia Permanentă. Aşa cum se ştia, propunerile au fost două: secretarul coordonator al organizaţiei judeţene PNL Constanţa, Victor Manea şi vicepreşedintele de la municipiu Dănuţ Culeţu, acesta din urmă fiind numit în funcţia de interimar la municipiu după retragerea lui Aurel Butnaru.

Două voturi pentru Culeţu

Deşi cei din exteriorul partidului s-ar fi aşteptat ca Dănuţ Culeţu să ţină în continuare frâiele interimatului şi să treacă organizaţia municipală prin campania prezidenţialelor, situaţia s-a schimbat decisiv în favoarea lui Victor Manea. În ultima perioadă au existat unele semnale din judeţ cu privire la faptul că Victor Manea ar fi preferat la conducerea organizaţiei municipale. Practic, propunerea lui Manea ca şef la municipiu a fost votată în BPJ cu 12 voturi pentru, trei abţineri şi două voturi împotrivă. Aşadar, Dănuţ Culeţu a avut parte de susţinerea a doi dintre colegii săi, unul dintre aceştia fiind mai mult ca sigur senatorul Puiu Haşotti, care l-a şi luat, protector, din faţa presei, la încheierea Delegaţiei Permanente. În cadrul Delegaţiei Permanente, care a numărat ieri aproximativ o sută de membri prezenţi, Victor Manea a fost validat de o majoritate covârşitoare, obţinând doar patru voturi împotrivă şi cinci abţineri.

pnl.jpgPreşedinte şase zile

Vizibil descumpănit de înfrângerea suferită, Dănuţ Culeţu a declarat că aceasta a fost decizia BPJ. Practic, Dănuţ Culeţu a avut un „mandat" extrem de scurt, fiind preşedinte interimar al organizaţiei municipale PNL Constanţa timp de şase zile. El a fost numit în locul lui Butnaru luni, 7 septembrie. Dănuţ Culeţu a fost prefect al Constanţei în perioada ianuarie 2005 - ianuarie 2009, fiind numit ulterior inspector guvernamental. La scurt timp, el a demisionat din această funcţie, părăsind Corpul Înalţilor Funcţionari Publici pentru a reveni la o dragoste mai veche: PNL. Se pare însă, că Dănuţ Culeţu a întâmpinat acum o piedică în cariera sa politică.

Contracandidatul său, Victor Manea, este fostul candidat al PNL Constanţa la alegerile din 2008, în urma cărora a fost poreclit „Elefantul", după ce a şi-a făcut campanie pe străzile Constanţei având în fruntea alaiului un elefant.

„Manea a muncit mult"

Preşedintele organizaţiei judeţene PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir, a declarat ieri, că Victor Manea s-a remarcat în partid prin faptul că a muncit foarte mult. Manea a declarat că principala direcţie de acţiune în viitorul apropiat este mobilizarea în vederea câştigării alegerilor prezidenţiale de către Crin Antonescu. Manea şi-a fixat ca ţintă un scor de peste 20% în municipiu, adică dublu faţă de cât a obţinut el la locale. Organizaţia PNL Constanţa şi-a propus să strângă 87.000 de semnături pentru susţinerea candidaturii lui Crin Antonescu.

{mos_ri:Victor Manea,Culetu}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • redivivus 14 Sep, 2009 06:51 Manea a muncit mult.Auzim deseori acest argument atunci cand este vorba de promovarea cuiva.Acest punct de vedere este valabil cand este vorba de munca,de efort,ignorandu-se sau necunoscundu-se notiunile de merit si valoare.Politica,la fel ca economia,are nevoie de valori.Unul munceste ani de zile la un proiect si rezultatul,desi bun,nu mai e de nici un folos.Altul,realizeaza acelasi proiect intr-un an si cu rezultate benefice.Primul are merit,al doilea are valoare,care presupune si merit. Asa si cu Manea.Exista zicala romaneasca:" si boul munceste".Niciodata politica,democratia n-a avut mai multa nevoie de lideri capabili si talentati. Traim intr-o lume complicata si interdependenta care nu poate fi condusa fara cunostinte si deprinderi,prevedere si capacitati de conducere. Incompetentii duc partidele si tara la dezastru. Rousseau a afirmat:"Este impotriva legilor naturii ca un imbecil sa conduca un intelept".Ori,tocmai in asta consta tragedia Romaniei.Este permis sa se afirme ca"oricine poate ajunge orice",dar nu si atunci cand individul este lipsit de calitatile superioare necesare.Pana acum,judecand dupa rezultate,Romania nu are inca valori in politica.
  • surmelis argentina pusa 14 Sep, 2009 04:56 Daca si d-l Victor Manea va fi la mana d-lui IONEL CHIRITA ,care si acesta este poreclit ca si colegul mai tanar "elefantul",va fi vai si amar de "viata" acestui partid PNL-ist de Constanta.