Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:27 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pe cine mai instaleaza PSD Constanta pe functii

ro

11 Feb, 2009 03:14 2835 Marime text
George_Visan.jpgCele două runde de negocieri purtate între PSD şi PD-L Constanţa nu au avut ca temă împărţirea direcţiilor de interes regional sau naţional, întrucât aşa s-au primit dispoziţii de la centru.

Secretarul executiv al organizaţiei judeţene PSD Constanţa, Cristinel Dragomir, membru în echipa de negociere a social-democraţilor, a confirmat acest aspect. De altfel, el a recunoscut că, în împărţirea instituţiilor deconcentrate, PSD Constanţa nu s-a agitat să-şi numească oameni acolo unde, la nivel central, există şefi social-democraţi. Mai mult, Dragomir a lăsat să se înţeleagă că dezinteresul echipei de negociere faţă de acele deconcentrate ce se subordonează ministerelor conduse de PSD-işti era aparent, întrucât, pentru conducerile direcţiilor regionale care funcţionează la Constanţa, urmau să fie nominalizaţi alţi colegi de partid propuşi de echipa Mazăre-Constantinescu. Afirmaţiile secretarului executiv al PSD încep să se concretizeze. Surse din partid susţin că, spre exemplu, la conducerea Regionalei OPC este susţinut Bogdan Dima, actual şef al Serviciului executare silită din cadrul SPIT.
Numele acestuia a ajuns în atenţia presei în anul 2006, când şeful Serviciului de Taxe şi Impozite era cercetat de procurorii Departamentului Naţional Anticorupţie Constanţa, pentru luare de mită. Anchetatorii au susţinut atunci că un agent comercial s-a prezentat pentru obţinerea unui simplu act, iar în schimbul acestuia, şeful serviciului, Bogdan Dima, i-ar fi cerut comerciantului o sticla de whisky şi un parfum.
Deşi candidatul PSD la mandatul de deputat din colegiul 4 şi lider al juniorilor social-democraţi din municipiu, George Vişan, este propus pentru funcţia de director al Oficiului Teritorial pentru IMM-uri şi Cooperaţie, se pare că numele său figurează, alături de Florentin Ion, şi pentru preluarea conducerii Inspectoratului Teritorial în Construcţii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii