Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:21 22 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pana la sfarsitul saptamanii stim cel de-al doilea subprefect

ro

18 May, 2010 03:46 1080 Marime text
Chiar dacă zilele trecute anunţam că până la finele săptămânii se va şti numele celui de-al doilea subprefect al Constanţei, procedura de analizare a celor două dosare depuse de reprezentanţii UDTTMR la Ministerul Administraţiei şi Internelor durează mai mult decât a estimat conducerea constănţeană a partidului.

Aşa cum ne-a declarat deputatul UDTTMR Amet Aledin, cele două dosare, cel al lui Amet Varol - preşedintele Uniunii Tătare a Turcilor Musulmani, şi cel al lui Aidun Kurt - Mola, consilier superior în cadrul Departamentului pentru Relaţii Interetnice, sunt în analiză. Până la finele acestei săptămâni, cel târziu, se va da un verdict în ceea ce priveşte cel care va ocupa cel de-al doilea post de subprefect, rămas liber de mai multe luni. „Chiar dacă cele mai mari şanse să ocupe acest post le are Kurt - Mola, dată fiind experienţa sa profesională, trebuie respectată procedura legală, iar cele două propuneri vor fi analizate fără a favoriza sau dezavantaja pe vreunul dintre ei", a mai adăugat deputatul UDTTMR. Kurt - Mola este şi reprezentant al minorităţilor pe şase judeţe din sud-estul ţării.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii