Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:19 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ordonanta deconcentratelor va suferi modificari

ro

01 May, 2009 15:41 1122 Marime text
Anunţul a fost făcut joi, de către vicepreşedintele PD-L Ioan Oltean, care a afirmat că Ordonanţa 37/2009 privind instituţiile deconcentrate va fi modificată în Parlament. 

Democrat-liberalul a opinat că normativul va avea cel puţin trei amendamente. El a subliniat că trebuie făcute clarificări fiindcă s-a interpretat greşit faptul că vor fi schimbaţi din funcţii şi directorii de şcoli. „Nicio prevedere din ordonanţă nu se referă la faptul că intră sub incidenţa ei şi directorii de şcoli. E o interpretare răutăcioasă din partea celor care au tot interesul să inducă opiniei publice dorinţa actualei puteri de a face schimbări nu numai la nivelul serviciilor deconcentrate, ci şi la nivelul acestor instituţii numeroase şi foarte importante. O modificare va viza un înţeles mai precis în ce priveşte serviciile deconcentrate asupra cărora ordonanţa operează, pentru a se înlătura orice fel de dubiu în ce priveşte incidenţa normelor juridice asupra şcolilor şi liceelor", a spus Oltean.

O altă modificare vizează completarea anexei ordonanţei cu inspectoratele şcolare ca servicii deconcentrate. A treia modificare se referă la dreptul viitorilor şefi de a deţine funcţii politice, fapt ce nu este prevăzut în textul ordonanţei. „Ordonanţa face referire la Legea 161 în sensul că noii directori coordonatori să nu poată să deţină funcţii politice. Ori, atât timp cât ei nu mai sunt funcţionari publici, această interdicţie nu îşi mai găseşte menirea şi ea va trebui înlăturată", a adăugat Oltean.

Potrivit vicepreşedintelui PD-L, ordonanţa va intra în dezbatere săptămâna viitoare la Camera Deputaţilor, iar după ce vor fi făcute modificările, va intra în vigoare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii