Nicolae Matei „ Orasul Navodari va avea spital"
Nicolae Matei: „ Orasul Navodari va avea spital"
16 Mar, 2009 02:59
ZIUA de Constanta
1564
Marime text




„Am fost, ca reprezentat al Asociaţiei Oraşelor din România, la o dezbatere referitoare la trecerea spitalelor în subordinea consiliilor locale" , a specificat primarul Nicolae Matei. El a adăugat că, după o consultare cu ceilalţi primari de oraşe, va formula un punct de vedere comun, care să faciliteze această descentralizare a sistemului sanitar, ce va fi transmis Ministerului Sănătăţii. Profitând de prezenţa la întrunire, edilul din Năvodari nu a ratat ocazia de a readuce în discuţie problema înfiinţării unui spital în localitate. „Am vorbit cu secretarii de stat Raed Arafat şi Ieremia Anton despre necesitatea acestei unităţi sanitare. Deocamdată, mi s-a promis că ne vor ajuta cu dotarea, pe lângă ISU, cu o ambulanţă tip Smurd", ne-a declarat Nicolae Matei. Edilul a fost asigurat că, în aprilie, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii vor veni la Năvodari pentru a analiza situaţia sistemului sanitar din oraş. Cât priveşte realizarea spitalului, Matei este hotărât. Întrucât ministerul de resort nu are fonduri pentru construcţia unui spital, edilul intenţionează să preia două imobile de la o societate comercială, pe care să le reamenajeze. „Va fi un spital de maximum 60 de locuri. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii mi-au promis că ne vor sprijini în dotarea unităţii, în asigurarea personalului medical specializat şi în achiziţionarea de medicamente", ne-a declarat primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- kris 16 Mar, 2009 21:38 ar fi un lucru foarte bun dar sper sa nu ramina doar pe hirtie si atit ni sa mai promis si un altfel de mijloc de transport ca se merge in conditii foarte proaste dar nu sa rezolvat nimic pina ajungi acasa stai cu frica in masinile lor de multe ori fac intrecere cine ia mai multii calatori cind se rezolva si aceasta problema??
- antipsd 16 Mar, 2009 10:06 ai stiut tu ce sa vb analfabetule.O sa vedem spital la navodari cand o zbura porcu.Probabil ca spatiile alea doua sunt tot ale tale matei.