Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:52 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mihai Petre „Anul 2012 ar putea să ne aducă multe lacrimi"

ro

03 Jun, 2011 00:00 2252 Marime text
cap_3.jpgSecretarul general adjunct al PDL Constanţa, Mihai Petre, preşedinte al organizaţiei judeţene de tineret, a declarat ieri că, în cazul în care filiala nu se mobilizează mai repede pentru pregătirea alegerilor locale de anul viitor, s-ar putea ca 2012 să aducă „multe lacrimi", în locul bucuriei învingătorului.

Discuţiile au avut loc în cadrul unei emisiuni, la Radio Sky, unde Mihai Petre a fost invitat. Democrat-liberalul a admis că este loc şi de mai bine în organizaţia din care face parte şi, de asemenea, şi în ceea ce priveşte relaţia pe care o are cu preşedintele organizaţiei judeţene PDL Constanţa, Christian Gigi Chiru. Petre a subliniat că a susţinut de la bun început candidatura lui Chiru la judeţ, din echipa coalizată în jurul acestuia făcând parte şi Florian Constantin, fostul preşedinte de la municipiu, cât şi fostul secretar general al PDL Constanţa, Senol Zevri. Petre a precizat că, pe parcurs, din cauza unor bârfe strecurate de persoane „binevoitoare", lucrurile nu au mai mers la fel de bine ca la început în organizaţie. „La momentul de faţă, simt că ceva nu funcţionează, dar lucrurile se pot rezolva pentru că suntem membri PDL într-o echipă şi trebuie să ne spunem în faţă tot ceea ce ne deranjează, fără a o lua în plan personal, ci doar în ceea ce priveşte miezul politic al problemelor", a afirmat Petre.

Democrat-liberalul a subliniat că printre priorităţile PDL Constanţa se numără identificarea candidaţilor pentru primării, evaluarea directorilor de deconcentrate susţinuţi de PDL şi creşterea susţinerii pe care partidul o are în rândul electoratului constănţean. În ceea ce priveşte evaluările directorilor, care urmează să înceapă în următoarea şedinţă a forului de conducere al PDL Constanţa, Petre a spus că, din punctul său de vedere, directorii care au dăunat imaginii partidului prin comportamentul lor îşi vor pierde sprijinul politic. El a adăugat că evaluări ar putea avea loc şi în rândul consilierilor judeţeni sau municipali, astfel încât la alegerile de anul viitor să nu se mai înghesuie pe listele de candidaţi persoane cărora le este lene să muncească.

În ceea ce priveşte candidatul la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Petre a precizat că PDL Constanţa ar putea susţine un candidat din afara partidului, bine plasat în preferinţele alegătorilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii