Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:04 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mariana Gaju solicita eliminarea TVA pentru banii europeni

ro

01 Mar, 2010 04:35 1077 Marime text
accor_cumpana_mariana_gaju_online.jpgLa Adunarea Generală a ACoR, primarii au discutat cu membrii Guvernului

Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna şi preşedinte al filialei Constanţa a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), a participat săptămâna trecută la cea de-a XIII-a sesiune ordinară a Adunării Generale a ACoR.

Potrivit primarului Mariana Gâju, principala tema a întrunirii a constituit-o analiza problemelor cu care se confruntă comunele din România şi implicit, autorităţile administraţiei publice locale. Filiala Constanţa a ACoR a fost reprezentată de un număr de 20 de primari. Lucrările s-au desfăşurat pe parcursul a trei zile, timp în care, cei 379 de primari de comune au abordat teme importante pentru comunităţile locale.

Primarii au solicitat reprezentantului Ministerului Finanţelor anularea ordonanţei care prevede efectuarea plăţilor către furnizori numai între 24-31 ale lunii. La lucrările ACoR a fost prezent şi preşedintele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Mihai Busuioc, cu care primarii au discutat despre problemele legate de cadastru, despre întocmirea cărţii funciare acolo unde lipseşte, etc.

În cea de-a treia zi, la invitaţia preşedintelui ACoR, Emil Drăghici, au fost prezenţi în mijlocul primarilor, primul ministru Emil Boc, alături de ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, ministrul Mediului, Laszlo Borbely şi secretarul de stat în Ministerul Muncii Valentin Mocanu. Aceştia au încercat să răspundă punctual tuturor problemelor ridicate de către primarii comunelor din România.

Co-finanţare prin garanţie de stat

S-a abordat şi problema privind modernizarea comunelor prin proiecte cu finanţare europeană. „Primăriile care nu dispun de fondurile necesare în bugetul local pentru a pune partea lor de co-finanţare la proiectele europene pot folosi instrumentul garanţiei de stat, cu care merg la bancă, se obţine împrumutul, se primeşte fondul european şi se derulează proiectul astfel încât să nu se creeze blocaje pe aceste fonduri europene", a declarat primul-ministru la întrunirea cu primarii. Un alt subiect abordat a fost cel privind deducerea TVA-ului. Referitor la locuinţele ANL, edilii comunelor au ridicat problema vânzării acestora către chiriaşi. În acest sens, ministrul Elena Udrea a precizat că „locuinţele ANL vor putea fi vândute celor care le au azi în chirie, iar cu banii adunaţi se vor construi alte locuinţe. Este vorba despre vânzarea, în perioada următoare, a circa 22.000 locuinţe, cu banii încasaţi urmând să intre în practică achiziţionarea materialelor şi derularea procedurilor pentru alte noi locuinţe". O altă problemă ridicată a fost aceea a locuinţelor pentru specialiştii din mediul rural. Elena Udrea a precizat, în acest context, că prin programul „Case pentru specialişti în mediul rural", aprobat prin hotărâre de guvern, se vor construi în jur de 25.000 de case în comunele din România pentru profesori, medici, poliţişti, astfel încât să se asigure o calitate sporită a actului educaţional, medical şi siguranţei publice.

Mariana Gâju a solicitat suplimentarea fondurilor Măsurii 322

În alocuţiunea adresată primului ministru şi membrilor guvernului, preşedintele filialei judeţene ACoR Constanţa, Mariana Gâju, a vorbit, printre altele, despre eliminarea totală a TVA-ului aferent proiectelor cu finanţare europeană, suplimentarea fondurilor în cadrul Măsurii 322 din Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală, scutirea de taxe de avizare de către diferitele regii şi societăţi a unităţilor administrative teritoriale, în cursul depunerii proiectelor, restituirea terenurilor către unităţile administrativ teritoriale de la Ministerul Transporturilor (cazul localităţilor aşezate de-a lungul Canalului Dunăre Marea Neagră), transferul terenurilor de la unităţile militare dezafectate către comunităţile locale şi desfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului şi demararea unor investiţii privind reabilitarea sistemului de irigaţii în Dobrogea.

De asemenea, în cadrul întrunirii ACoR s-a discutat şi despre redefinirea criteriilor de selecţie ale Măsurii 322, astfel încât localităţile cu număr mai mic de 2.000 de locuitori sau cu un grad de sărăcie incorect evaluat, să nu fie dezavantajate prin punctajul acordat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii