Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:49 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mandatul lui Ovidiu Brailoiu, presarat cu scandaluri cu iz penal

ro

06 Jul, 2006 00:00 2706 Marime text

Eforie, orasul in virtutea inertiei

Ovidiu Brailoiu, membru al Organizatiei Judetene a PSD Constanta, a intrat in atentia opiniei publice in anul 2004, atunci cand, sprijinit de conducerea organizatiei, in special de primarul Constantei si presedintele PSD-ului local, Radu Stefan Mazare, si-a depus candidatura, practic pe ultima suta de metri, la functia de primar al orasului Eforie. Intamplator sau nu, cu circa doua saptamani inainte de primul tur de scrutin, fostul primar al orasului Eforie, Mihai Cosma, candidat din partea Partidului Pensionarilor si Protectiei Sociale, cotat in sondaje ca preferatul electoratului din cele doua Eforii, a intrat in atentia procurorilor PNA.Au trecut mai bine de doi ani de zile de cand se vorbea numai in termeni elogiosi de Ovidiu Brailoiu, pe atunci candidat la functia de primar al orasului Eforie. Tanar, de familie buna, cu o situatie materiala foarte buna, relatii si sustinere la nivel inalt, Brailoiu arata a omul care poate schimba lucrurile in Eforie si aduce doar beneficii localitatii ce traieste din turism. Chiar in campania electorala, Miron Mitrea, ministrul transporturilor de la acea vreme, aflat in trecere prin Eforie, punea la punct primele detalii pentru construirea a 200 de apartamente ANL in Eforie si inaugura lucrarile la noua sala de sport din Eforie Nord. Pe atunci inca candidat, Ovidiu Brailoiu discuta de mama focului cu alegatorii pentru a le afla problemele.Beneficii electorale..S-au zugravit scarile blocurilor din zona Flamingo din Eforie Sud, iar caminul care apartine Antrecon unde locuiesc zeci de familii in conditii grele, a fost reparat de echipa PSD. De asemenea, contorizarea apei reci a fost rezolvata la cateva blocuri. Pe strada Eminescu au fost montate cateva bancute si s-au facut parculete pentru copii. Tot in acea perioada s-a incheiat un protocol intre PSD si PRM, PUR, PNG, AP, FD, PNTCD, PPPS, Partida Romilor, UDTTMR, AUR, Comunitatea Romilor din Romania si PER pentru a-l sustine pe Brailoiu la primarie. Dupa preluarea mandatuluiActor principal al mai multor afaceri imobiliare, primarul pesedist din Eforie, Ovidiu Brailoiu, a intrat in atentia autoritatilor imediat dupa preluarea mandatului sau, in iunie 2004, din cauza mai multor actiuni pe care le-a patronat direct sau indirect. In mod surprinzator, desi pe numele lui Brailoiu au fost deschise pana acum opt dosare penale, nici un politist constantean nu a indraznit sa-i strice linistea edilului si sa finalizeze vreuna dintre spetele in care acesta a fost implicat. Afla si electoratul daca i se poate atrage raspunderea penala pentru vreo fapta."Referendumul" pentru separarea EforiilorLa inceput de mandat, prin februarie 2005, Eforie devenea subit teatrul unui scandal monstru. Ca unitate administrativa exista un singur oras, Eforie, cu primarie si politie, care are aproape 10.000 de locuitori. In ultimii ani, localitatea se umpluse de vile in care locuiesc VIP-uri din politica, politie sau afaceri care si-au luat terenuri in zona. Scandalul a izbucnit cand, la propunerea unor consilieri locali ai Aliantei, s-a votat in sedinta de consiliu organizarea unui referendum prin care populatia urma sa decida eventuala impartire a orasului in doua localitati distincte, Eforie Nord si Eforie Sud. Primarul si consilierii locali ai PSD au votat impotriva impartirii orasului. Consilierii ADA spuneau ca primarului ii este frica de referendum pentru ca, daca s-ar vota separarea, ar iesi la suprafata ilegalitatile facute in impartirea terenurilor catre diverse persoane care nu au nici o legatura cu orasul. Referendumul a cazut si povestea merge mai departe...CV-ul la purtatorBrailoiu a avut pana nu demult linistea asigurata din mai multe ipostaze: este ginerele fostului comisar sef Vasile Balan - fost adjunct al sefului IJP Constanta si apropiat al controversatului chestor Traian Jipa, este finul de cununie al Irinei Jianu - personaj care a coordonat lucrarile de la blocul lui Adrian Nastase din Zambaccian si care a fost sef al Inspectoratului de Stat pentru Constructii - si nu in ultimul rand, este fratele lui Liviu Brailoiu - afacerist de Top 300. Recent insa, primarul a reusit sa atraga din nou atentia, in scandalul in care a fost pacalita matusa ministrului justitiei, Monica Macovei. Evidentele arata ca dupa ce Brailoiu a respins demersurile femeii de a-i fi retrocedat un imobil (Vila Munteanu) si terenul aferent acestuia (300 mp), ea a fost convinsa sa-si vanda dreptul litigios de proprietate cu doar 16.000 euro unui individ, Iulian Florin Guta, care ulterior a fost rapid improprietarit de Primaria Eforie cu 40.000 de metri patrati de teren in valoare de peste 400.000 de euro.Scandalul revolutionarilorIn noiembrie 2004, la propunerea Comisiei locale de fond funciar, 15 revolutionari alesi pe spranceana au primit ilegal cate un hectar de teren intravilan in Eforie. Prefectul Danut Culetu spunea ca "faptele petrecute acolo au iz penal", iar cazul a intrat in atentia Departamentului National Anticoruptie - Serviciul Teritorial Constanta. Potrivit reclamatiei consilierilor care se opun primarului Brailoiu, certificatele revolutionarilor improprietariti la Eforie nu mai erau valabile odata cu intrarea in vigoare a Legii 341/2004. Aceiasi consilieri au mai sustinut ca terenul primit de cei 15 revolutionari este situat in intravilanul orasului Eforie si nu in extravilan, asa cum prevede legea. Intr-o adresa emisa de Ministerul Administratiei si Internelor si semnata de ministrul Vasile Blaga se confirma insa legalitatea improprietaririi. In acest caz, Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta a dispus neinceperea urmaririi penale impotriva lui Brailoiu.Sedinte de consiliu cu nabadaiDe-a lungul celor doi ani, consilierii Aliantei au comentat indelung pe diverse subiecte: de la vanzarea unor terenuri, la preturi de nimic cuprinse intre 9 si 12 dolari mp, la asfaltarea efectuata in localitate de o firma din Galati cu bitum de la societatea pesedistului Claudiu Tusac, asfaltare considerata indoielnica din punct de vedere calitativ, care a costat bugetul local noua miliarde de lei, treceri din domeniul privat al orasului ale unor terenuri, aprobarea unor documentatii PUD suspecte, respectiv aprobarea concesionarii fara licitatie a unor terenuri.Scandalul "Rezervorul"Un alt scandal care l-a avut in miezul problemei pe Ovidiu Brailoiu a fost cel legat de motorina furata care a fost gasita chiar in curtea casei in constructie a primarului de catre politisti. Cercetarile Politiei in acest caz inca mai continua, iar edilul Eforiei da vina pe neprietenii politici care i-ar fi plantat acestuia in curtea casei motorina furata. Intr-un comunicat al Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta, ofiteri de la Ordine Publica, aflati in misiune de patrulare, au observat, pe 20 septembrie 2005, doua autoturisme suspecte in dreptul vilei primarului. Insa, pana sa ajunga in fata curtii, una dintre masini a disparut. Ulterior, s-a descoperit ca este vorba despre un Mercedes care apartinea unui anume Adrian Visan, cercetat in cazuri de furt de combustibil. Celalalt autoturism implicat in operatiune, un Ford Escort, despre care s-a dovedit ca avea numere false, a fost abandonat de sofer. Brailoiu a declarat ca soferii s-ar fi oferit sa-i vanda motorina si exclude orice legatura cu acestia.Agenda primaruluiIn ciuda evenimentelor pestrite care i-au adus atingere imaginii, primarul Brailoiu a reusit sa-si treaca in CV si cateva realizari. In vara lui 2005, edilul a inceput oficierea casatoriilor in aer liber, dupa modelul american si tot de atunci a fost organizat un concurs epistolar pentru stimularea creativitatii copiilor din scolile din Eforie. Tot la capitolul cultural, primaria a organizat sarbatoarea orasului denumita generic "Zilele orasului Eforie". In plan social, primarul a oferit pachete cu alimente familiilor cu venituri reduse si premii cuplurilor care au implinit 40 de ani de casatorie dupa modelul sefului sau de la partid. In cei doi ani au fost reparate pavelele din oras si s-au desfasurat activitati de infrumusetare si curatenie. In 2006 a fost inaugurata o piata agroalimentara in Eforie Sud, s-au facut investitii in sistemul de sanatate si invatamant prin modernizarea si reabilitarea scolilor, precum si lucrari de mansardare la scoli, gradinite si la liceul Carmen Silva din Eforie Sud. Extinderea retelei de iluminat, alimentarea cu energie electrica si reabilitarea tramei stradale sunt alte promisiuni onorate de primar. Primaria Eforie a emis obligatiuni pentru finantarea unor proiecte edilitare si a inaugurat Biroul de Relatii cu Publicul. Pe perioada sezonului a fost constituit un Comandament pentru respectarea normelor de desfasurare a unui comert civilizat. Primaria a fost informatizata si in oras si-au facut aparitia si doua fantani arteziene, dupa modelul Constanta.La capitolul nerealizari troneaza detasat nefinalizarea Salii de Sport din programul guvernamental si proiectul de modernizare a falezei, care s-a realizat doar pe jumatate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii