Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:28 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hasotti ar vrea din nou „in carti"

ro

09 Dec, 2009 00:30 1261 Marime text

puiu_hasotti_03.jpgPNL ar accepta să reînnoade parteneriatul cu PD-L, în schimbul unui premier liberal.

Liderii PNL s-au întrecut ieri, în declaraţii, pe tema oportunităţii regăsirii formaţiunii lor în cărţile guvernării. Ba mai mult, acest subiect a provocat şi unele tensiuni între fostul preşedintele al partidului, Călin Popescu Tăriceanu şi actualul, Crin Antonescu. Mai exact, Antonescu s-ar fi supărat pentru faptul că, preşedintele Traian Băsescu l-a sunat pe Tăriceanu şi nu pe el, în calitate de şef al partidului. Nici constănţeanul Puiu Haşotti, pe care l-am văzut nu demult, pe la televizor şi în ziare, pupându-se de zor cu pesedistul Nicuşor Constantinescu & Co., nu a stat departe de discuţiile cu privire la formarea viitorului Cabinet.

Puiu Haşotti a declarat ieri, că va da votul său în Parlament pentru orice Guvern PD-L, pentru că ţara are nevoie urgentă de buget, de legea răspunderii fiscale şi de alte legi importante, precizând însă că nu va susţine permanent Guvernul din Parlament. Pe de altă parte, el a afirmat că nu este de acord ca PNL să participe la guvernare alături de democrat-liberali, pentru că nu are încredere în Traian Băsescu şi nici în PD-L. Întrebat dacă în cazul în care PD-L va oferi postul de premier liberalilor, ar fi de acord ca PNL să intre la guvernare, Haşotti s-a arătat neîncrezător cu privire la această variantă, arătând însă, că, în cazul în care PD-L ar fi dispus să accepte un premier liberal, s-ar putea discuta cu privire la colaborarea dintre cele două formaţiuni.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Ana 09 Dec, 2009 12:44 Hasotti e bine sa-i pupe pantofii lui BASESCU daca il primeste la CIOLAN,deoarece a dat cum a putut in DOMNUL PRESEDINTE,acum ar trebui sa fie sluga lui Mazare in continuare.MI-e scirba de tine Puiu Hasotti,cum ai putut sa te vinzi pentru o farfurie de mincare PSD-ului.Esti o mare jigodie.
  • redivivus 09 Dec, 2009 09:46 Basescu stie sa faca politica pe masura politicianistilor ticalositi pe care-i cunaste foarte bine deoarece provine dintre ei.El dezbina pentru a stapani.Solicitandu-i lui Tariceanu,asa zisul lui dusman,sa participe la guvernare,Basescu baga iar dihonia intre liberali.Drept urmare,in PNL vor incepe certurile traditionale,acuzatiile reciproce si plecarea multora din PNL la PD-L unde Iustian, figura anodina de frizer cu mandolina si politicianist ratat,ii asteapta dar nu cu bratele deschise ci dormind ca de obicei.Ramai crucit la gandul ca Geoana si Antonescu au vrut sa ne convinga de unitatea de nezdruncinat dintre stanga liberala si liberalismul de stanga stropita cu zeama de democratie acrita.Lupta pentru putere si ciolan abia incepe.Urmeaza marele balci politic.
  • ion 09 Dec, 2009 07:15 Dispari din viata noastra puiu hasoti , pentru binele liberalilorr constanteni si pentru noi toti