Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:52 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cazul Stanca, saptamana viitoare

ro

28 Feb, 2008 00:00 1213 Marime text
1204147309.jpg

Situatia fostului secretar executiv al PSD Constanta, Petre Stanca, ramane incerta din punct de vedere politic si administrativ.

Documentul prin care acesta contesta decizia Comisiei de Arbitraj si Integritate Morala a partidului nu a fost analizat de membrii Consiliului National al PSD. Demersul sau a fost formulat avand la baza prevederile articolului 70 alineat 10 din Statutul PSD. Fiind membru ales al Consiliului National, faptul ca nu s-a luat o decizie din partea forului respectiv poate fi interpretat. Altfel spus, Petre Stanca ar putea fi considerat inca membru PSD pana cand Consiliul National se va pronunta cu privire la contestatia depusa de el. Pe de alta parte, nerabdatoare sa scape de Stanca pe toate fronturile, echipa Mazare - Constantinescu a facut demersurile necesare pentru eliminarea sa din Consiliul Judetean Constanta (CJC). In sedinta din 4 februarie anul curent a CJC, primul punct de pe ordinea de zi a vizat incetarea mandatului de consilier judetean obtinut de Petre Stanca in urma alegerilor locale din vara anului 2004. Proiectul a trecut si impreuna cu celelalte aprobate atunci de consilierii judeteni au fost inaintate Prefecturii Constanta pentru acordarea avizului de legalitate. Numai ca, aici, lucrurile treneaza. Probabil, avand in vedere ca situatia fostului consilier judetean PSD este inca neclara din punct de vedere politic. Subprefectul judetului Constanta, Claudiu Palaz, a confirmat ca, pana la ora actuala, hotararea CJC privind incetarea mandatului de consilier judetean a lui Petre Stanca nici nu a primit avizul de legalitate dar nici nu a fost atacat in contencios administrativ. "Potrivit prevederilor legale in vigoare, atacarea in contencios poate fi facuta in termen de sase luni", a adaugat Palaz. La randul sau, prefectul Danut Culetu a explicat ca, in aceasta perioada, Prefectura Constanta are de solutionat mai multe probleme survenite la Navodari si Mangalia si nu a avut cand sa analizeze si acest caz. "Probabil, saptamana viitoare vom analiza si acea hotarare a CJC", ne-a asigurat reprezentantul Guvernului in teritoriu.

Scris de: {autor}Mihaela CIORBARU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii