Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:05 03 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste sapte mii de elevi sustin prima proba a Bac-ului

ro

28 Jun, 2010 03:36 1384 Marime text
Astăzi se desfăşoară prima probă scrisă din cadrul Examenului de Bacalaureat - Limba şi literatura română, pe care o vor susţine peste 7000 de elevi. Accesul candidaţilor în centrul de examen este permis pe baza actului de identitate în intervalul 7.30 - 8.30, iar proba scrisă va începe la ora 9.00.

Subiectele pentru probele scrise de examen se elaborează de către Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, iar evaluarea lucrărilor scrise se efectuează, pe baza baremului de evaluare şi notare, în cadrul celor şase centre zonale de evaluare, de câte doi profesori evaluatori. Candidaţii care vor fi eliminaţi de la această probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi „eliminaţi din examen", fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării. Se consideră astfel că aceşti candidaţi nu au promovat Examenul de Bacalaureat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii