Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:19 18 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gestionarea conflictelor etnice, tema pentru tinerii liberali

ro

21 Jul, 2004 00:00 840 Marime text
Nu este intamplator faptul ca organizatorii Scolii de Vara au organizat cursurile intr-o zona a Europei unde nu exista conflicte intre membrii etniilor care traiesc de sute de ani pe teritoriul cuprins intre Dunare si Marea Neagra. Dobrogea a fost o casa buna pentru grecii care s-au asezat pe malul Pontului Euxin in urma cu mii de ani, pentru turcii si tatarii care au venit sa cotropeasca tinuturile romanesti, dar nu au mai plecat, pentru italieni, macedoneni, albanezi sau bulgari. Dobrogea poate fi considerata un exemplu in ceea ce priveste bunele relatii dintre nationalitatile care traiesc pe aceste meleaguri. Membri ai Internationalei Liberale de Tineret se afla, de duminica, la Costinesti, unde se desfasoara, timp de o saptamana, cursurile Scolii de Vara. Luni, la deschiderea oficiala a cursurilor au participat presedintii unor organizatii liberale europene, precum si vicepresedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu. Cei 50 de tineri liberali veniti din majoritatea tarilor Europei vor purta discutii, pe grupuri de lucru, cu privire la managementul conflictelor in regiuni cu tensiuni etnico-politice, pentru identificarea unor solutii ce au ca scop solutionarea unor posibile conflicte etnice in tari din sud-estul Europei. In programul elaborat de organizatorii cursurilor, pe langa vizitarea unor obiective turistice de interes din municipiul Constanta, a fost inclusa o intalnire cu tineri reprezentanti ei etniilor turca si tatara, minoritati cu un numar mare de membri ce traiesc in majoritatea localitatilor judetului Constanta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii