Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:05 01 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ceremoniale militare si religioase la Cimitirul Central

ro

02 Dec, 2005 00:00 717 Marime text
Numeroase personalitati ale vietii publice constantene au depus ieri, cu prilejul sarbatorii tuturor romanilor, jerbe si coroane de flori la Monumentul Eroilor din Primul Razboi Mondial din Cimitirul Central. La manifestari au fost prezenti prefectul Danut Culetu, vicepresedintele Consiliului Judetean, Petre Stanca, numerosi politicieni, precum si sefi ai autoritatilor publice locale. De asemenea, reprezentanti ai minoritatilor etnice si religioase au onorat cu prezenta lor manifestarea. Desi programata sa aiba loc intre orele 09.30 si 10.30, durata ceremoniei s-a marit cu circa un sfert de ora, datorita numarului neasteptat de mare de coroane depuse. Organizarea evenimentului a cam lasat insa de dorit, din cauza faptului ca foarte multa lume, inclusiv copii, au fost nevoiti sa se inghesuie intr-un spatiu destul de mic. Cel mai bine a ilustrat situatia unul dintre participanti, un cunoscut politician si om de afaceri local, care a spus ca "e un spatiu prea mic pentru o sarbatoare atat de mare". Cu toate acestea, atmosfera specifica unei astfel de zile s-a lasat asteptata, numai numarul mare de politicieni pe metrul patrat amintindu-le celor prezenti ca e ceva deosebit cu aceasta zi. Trebuie mentionat si faptul ca din slujba religioasa nu a inteles multa lume mare lucru, exceptie facand cei din preajma preotilor. Pentru acest lucru trebuie multumit bineinteles organizatorilor, care nu au pus la dispozitie mijloacele tehnice necesare desfasurarii propice a ceremoniei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii