Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:44 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mos Craciun a venit la Sindicatul Liber al Navigatorilor

ro

24 Dec, 2008 03:04 1194 Marime text
Sindicatul Liber al Navigatorilor a reuşit, în anul care tocmai se încheie, recuperarea a peste 800.000 de dolari pentru navigatorii români, bani care li se cuveneau din salariile restante.

Informaţia a fost făcută publică de Adrian Mihălcioiu, reprezentantul ITF în România. Totodată, în ceea ce priveşte marinarii străini, SLN a reuşit să recupereze pentru aceştia peste un milion de dolari, rezultaţi tot din neplata retribuţiilor cuvenite. Mai mult decât atât, în 2008, navigatorii români au beneficiat de cele mai mari salarii. De altfel, ieri, sediul SLN s-a transformat într-un adevărat palat al lui Moş Crăciun, care a răsunat de colindele copiilor de toate vârstele, veniţi să asiste la serbarea de Crăciun. Spre surprinderea şi bucuria micuţilor, lângă brad, alături de cadouri, îi aştepta un Moş Crăciun mecanic, în mărime naturală, care a intonat colinde în limba engleză, legănându-se uşor pe muzică. Cei care au deschis seria cântecelor de Crăciun au fost zece copii, elevi ai Şcolii Populare din Constanţa. Sub îndrumarea învăţătoarei, micuţii s-au strâns în jurul pomului şi au început să cânte colindele cunoscute din bătrâni. După recitalul lor, a venit rândul liceenilor să-şi dovedească talentul şi pregătirea, misiune de care s-au achitat cu succes. Ulterior, colindătorii şi copiii membrilor de sindicat au fost răsplătiţi cu prisosinţă pentru eforturile lor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii