Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:43 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Femeie ingropata ilegal

ro

25 May, 2010 03:44 1297 Marime text
O femeie de 43 de ani, membră a unei familii de foşti adventişti, a fost îngropată în curtea casei în care locuia, după ce a murit în condiţii suspecte.

Lucea Mandache, în vârstă de 43 de ani, din Techirghiol, a murit duminică dimineaţă din cauza unei boli la membrele inferioare, pe care nu o tratase de trei ani, spun rudele acesteia.

Conform declaraţiilor primarului Adrian Stan, Lucea Mandache suferea de instabilitate psihică, motiv pentru care a fost internată de câteva ori la Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare.

Femeia locuia cu fiica ei, Samara Mandache şi cu alte două femei, Margareta Liga şi Gabriela Liga.

Anunţaţi cu privire la decesul femeii, ce doi nepoţi ai acesteia, din localitatea Biruinţa, i-au cumpărat un sicriu pe care l-au adus în Techirghiol.

Corpul neînsufleţit a fost îngropat de către membrii familiei, fără a anunţa autorităţile cu privire la deces.

Conform anchetatorilor, condiţiile în care femeia a murit sunt suspecte, existând posibilitatea ca aceasta să fi fost înfometată.

Astăzi, corpul femeii va fi exhumat pentru a se stabili cauza morţii.

Cazul bizar nu este singurul din familia Mandache,

o altă membră a familiei, Lidia, a murit prin inaniţie, în urmă cu şase ani. Aceasta avea 25 de ani şi cântărea 20 de kilograme.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii