Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:28 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosar penal pentru doi vanatori de porumbei

ro

27 Nov, 2009 01:44 1461 Marime text
A vrut să împuşte porumbei şi s-a ales cu dosar penal, fiind cercetat în stare de libertate, pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Este vorba despre Ion Constantin, un tânăr de 21 de ani, din Medgidia, care a plecat la „vânătoare" însoţit de Nicolae Jinga, de 43 de ani, un prieten al său. Când au auzit împuşcăturile, oamenii au sunat la 112, iar la faţa locului s-au deplasat poliţiştii din Medgidia, care i-au identificat pe cei doi. Totodată, asupra lui Constantin au găsit o armă neletală, de calibru 5,5 mm, cu aer comprimat. În plus, Constantin avea şi 21 de alice, dar şi doi porumbei. În urma cercetărilor, a reieşit că arma este a lui, dar că acesta nu are niciun act de provenienţă şi nici permis pentru a o deţine şi a o folosi. Arma şi muniţia au fost confiscate, iar pe numele celor doi au fost întocmite dosare penale pentru nerespectarea prevederilor regimului armelor şi muniţiei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • C 27 Nov, 2009 19:43 MAMAA PARCA AR FI OMORAT VREO 2 OAMENI!