Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:20 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Controverse privind posibila captura de droguri de la Vama Veche

ro

20 Jan, 2006 00:00 931 Marime text
Reprezentantii Politiei de Frontiera se feresc sa faca declaratii vizavi de substanta descoperita, miercuri, intr-un autocar care venea din Turcia si care era posibil sa fie pasta de cocaina. Acestia au mentionat ca inca nu au primit un raspuns oficial de la laboratorul unde a fost trimisa spre expertizare. In schimb, surse din cadrul Crimei Organizate au declarat ca a fost o "teapa" cu care politistii de frontiera s-au grabit sa iasa in fata ca sa se laude, desi aceasta institutie nu a comunicat nimic oficial. Aceleasi surse au precizat ca in urma analizarii substantei respective, testul a iesit negativ, fiind vorba despre vopsea. Miercuri, politistii de frontiera si vamesii de la PPF Vama Veche au descoperit intr-un autocar 25 de kilograme de substanta susceptibila de a fi pasta de cocaina. Marfa a fost gasita intr-un autocar care se intorcea din Turcia. La controlul efectuat la intrarea in tara, politistii de frontiera au descoperit o caldare in care se afla o substanta destul de suspicioasa. Intrebat in legatura cu produsul care se afla inauntru, cetateanul turc a declarat ca este oxidant pentru vopsea lavabila. Mirosul intepator i-a facut pe oamenii legii sa nu dea crezare celor spuse si au trimis produsul la expertizare. Surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul au precizat ca in urma primei expertize, efectuate de politistii de frontiera, testul a reactionat pozitiv, fiind posibil sa fie vorba despre cocaina. Pentru a fi siguri de rezultat, oamenii legii au trimis produsul la un Laborator de Criminalistica din capitala. Aceleasi surse au declarat ca este posibil sa fie vorba despre 25 de kilograme de pasta de cocaina din care s-ar obtine aproximativ 2,5 kilograme de cocaina pura.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii