Circulatia constantenilor, la cheremul samsarilor
Circulatia constantenilor, la cheremul samsarilor
Un nou scandal in transporturi
Mai multe microbuze ale societatii "Dominus Rei" au blocat ieri dimineata intregul transport local al municipiului * Soferii acestor masini au incercat sa intre cu forta in statiile de preluare de catre RATC a calatorilor din zona garii * Pentru a fluidiza transportul in comun, peste 50 de salariati ai societatii locale au venit in gara, sa-i inlature pe intrusi * Unul dintre conducatorii de microbuze a avut, la un moment dat, intentia de a-l calca pe fotoreporterul nostru care facea poze pe domeniul public * Soferul huligan, pe mana caruia ne dam viata, a fost gonit cu huiduieli, dar si cu cativa pumni de catre cei care se aflau din intamplare prin apropierea zonei de conflict
Ca un facut, in ultima perioada, in Constanta, au izbucnit tot mai multe scandaluri in sectorul transport privat, si toate acestea din cauza licentelor de traseu, a suprapunerii a doua sau chiar trei societati pe acelasi drum, iar acum, ca o noutate, si a statiilor de preluare a calatorilor din gara. Pentru ca tot nu aveau cum sa-si rezolve legal situatia, ieri, soferii de la "Dominus Rei" au blocat timp de 15 minute toate caile de acces catre zona industriala, catre intreg orasul Constanta, catre Mamaia si catre Navodari. Numai interventia hotarata a angajatilor RATC a facut ca mijloacele de transport in comun sa circule normal. In demersul lor, nimeni din cadrul autoritatilor nu le-a sarit in ajutor acestora.Peste 50 de angajati ai Regiei Autonome de Transport in Comun Constanta au intervenit ieri pentru degajarea circulatiei troleibuzelor, a autobuzelor si a tramvaielor care fac legatura cu orasul, cu Navodariul si cu statiunea Mamaia. In zona de imbarcare-debarcare a calatorilor din apropierea garii - la bucla, cum i se mai spune - peste 15 microbuze ale societatii comerciale "Dominus Rei" au blocat, timp de un sfert de ora, caile de acces catre principalele zone ale municipiului, dar si catre statiuni. Potrivit declaratiei lui Timur Ibraim, liderul de sindicat al societatii, ieri, desi nu aveau autorizatii de oprire in zona respectiva, pentru a-si putea prelua clientii, soferii de la societatea amintita au blocat drumurile de acces catre principalele zone ale orasului si ale statiunilor. Astfel, au fost oprite legaturile cu zona industriala a orasului, cu statiunea Mamaia, cu orasul Navodari, precum si cu toate zonele centrale ale Constantei. Numai in cateva minute, in bucla de troleibuze s-au strans sute de oameni care nu stiau ce se intampla, dar nici nu concepeau sa stea degeaba, pe o asemenea canicula in statiile RATC.Soferi deosebit de violenti
Dupa indepartarea intrusilor de catre angajatii RATC, in sprijinul carora a mai fost adusa si o masina de interventie pentru liniile de alimentare cu energie a tramvaielor si troleibuzelor, ceilalti soferi de pe microbuzele societatii "Dominus Rei" au incercat sa intre din nou pe sectoarele pe care pana atunci le ocupasera abuziv. Daca, in general, multi dintre conducatorii auto au inteles ca nu este loc si pentru ei aici, au fost cativa care si-au continuat manifestarile abuzive si chiar de forta. Unul dintre acestia, soferul microbuzului cu numarul de inmatriculare CT-7015, dupa ce s-a certat si s-a injurat cu angajatii RATC, nu a gasit nimic altceva de facut decat sa incerce sa treaca peste fotoreporterul nostru, care isi facea meseria pe domeniul public. Numai prezenta de spirit a acestuia si pregatirea sa pentru astfel de situatii i-au salvat viata, altfel sigur la aceasta ora ar fi fost trecut demult in lumea celor drepti. Oricum, nici soferul teribilist nu a dus-o prea bine, pentru ca in apararea ziaristului nostru au sarit mai multi pietoni, care chiar i-au si tras o chelfaneala zdravana agresorului. Ibraim Timur ne-a mai declarat ca, in afara de faptul ca s-a blocat circulatia in absolut tot orasul, calatorii au fost terorizati de ideea ca oricand se poate produce un accident, mai ales ca unele dintre aceste microbuze fusesera asezate efectiv pe liniile de tramvai si care, din punctul de vedere al legislatiei rutiere, puteau fi lovite de catre acestea, fara sa fie vinovati vatmanii. Din aceasta brambureala provocata de un sofer iresponsabil pe mana carora ne dam zilnic viata, fotoreporterul nostru s-a ales cu cateva leziuni pentru care urma sa scoata certificat medico-legal, cu care sa-l actioneze in instanta pe agresorul motorizat. Pentru cele patimite, ziaristul, care poate proba cu martori si documente fapta savarsita de agresor, va solicita condamnarea acestuia in instanta si obligarea sa la plata unor daune morale si materiale de un miliard de lei. Contactat telefonic cu privire la acest subiect, Marian Butnaru, seful Reprezentantei Zonale a Autoritatii Rutiere Constanta, ne-a facut sa intelegem si mai putin decat putusem sa aflam pana sa-l intrebam ceva pe el.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp