Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:26 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce salarii au mai marii IPJ Constanta

ro

31 May, 2010 03:24 4201 Marime text
cap_7.jpgÎn aprilie, comisarul şef Dorin Colidiuc a încasat mai puţin de jumătate din salariul primit de comisarul şef Adrian Rapotan

În timp ce comisarul şef Adrian Rapotan, adjunctul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, a încasat suma totală de 9.268 de lei în luna aprilie, pentru cumul de funcţii, comisarul şef Dorin Colidiuc, cel de-al doilea adjunct al inspectoratului a primit, pentru acelaşi interval, 4.190 de lei. Informaţiile au fost publicate pe site-ul IPJ, într-un „Tabel cu veniturile salariale nete achitate personalului din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa pentru luna aprilie 2010".

După ce şeful interimar al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, Aurelian Zaheu, s-a pensionat, postul a fost ocupat de primul adjunct al şefului IPJ Constanţa, comisar şef, Adrian Rapotan. Din acest motiv, pe parcursul lunii aprilie, pe lângă salariul lunar de 6.345 de lei, comisarul şef mai încasa şi remuneraţia pentru funcţia de şef al IPJ Constanţa, în valoare de 2.923 lei, pentru cumul de funcţii. La rândul său, comisarul şef Dorin Colidiuc, de asemenea adjunct al inspectorului şef, a primit pentru aceeaşi lună, suma de 4.190 de lei.

salarii_politisti_-_adrian_rapotan_dorin_colidiuc.jpgÎn prezent, postul de şef al IPJ este ocupat de George Dorel Popa, numit la comanda inspectoratului până la organizarea unui concurs pentru funcţie.

Nici şeful Poliţiei Municipiu Constanţa, comisarul şef Radu Ungureanu, nu pare s-o fi dus prea rău în luna aprilie, el încasând un salariu net de 6.244 lei. De altfel, nu este de trecut cu vederea faptul că, pe 11 mai, şeful de la Municipiu şi-a înaintat cererea de pensionare. În ceea ce-i priveşte pe şefii serviciilor din IPJ Constanţa, salariile nete ale acestora au variat între 5.848 de lei şi, respectiv, 3.546 de lei. Şefii de secţii, printre care se numără şi Secţia Regională de Poliţie Transporturi Constanţa, au primit, şi ei, între 3.746 de lei şi 5.759 de lei, pe când un simplu agent de poliţie a câştigat, luna trecută, între 1.000 şi 2.000 lei. Contabilul şef al IPJ Constanţa a încasat 3.470 de lei, iar cea mai mică retribuţie, 107 lei, o primeşte agentul electronist. De menţionat că salariul încasat de şefii de post a variat între 1.704 lei şi 2.346 de lei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii