Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:51 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cazul Cafe Cafe ajunge in instanta Procurorii au refuzat rezultatul detectorului de minciuni

ro

29 Jun, 2010 03:45 2441 Marime text
cafe_cafe.jpgProcurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa le-au prezentat celor trei suspecţi, Cezar Virgil Stăncescu, de 22 de ani, Laurenţiu Tîrziu, de 23 de ani, şi Costin Ion, de 20 de ani, materialul de urmărire penală, iar dosarul va fi trimis pe rolul Tribunalului Constanţa.

Cezar Virgil Stăncescu, individul acuzat că ar fi fost cel care a plănuit lovitura, este acuzat de comiterea infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei, Costin Ion este acuzat de complicitate la această infracţiune, iar Laurenţiu Târziu va fi judecat pentru tăinuire. Foarte interesant, deşi Costin Ion a trecut cu brio testul cu detectorul de minciuni, dovedindu-se astfel că nu ar fi fost complice la tâlhărie, procurorii au refuzat să admită rezultatele testului, argumentând că acesta nu este considerat probă în procesul penal. Potrivit anchetatorilor, în dimineaţa de 31 mai, în jurul orei 7.00, Cezar Virgil Stănescu a spart restaurantul de lux Cafe Cafe, unde lucrase până în urmă cu două zile. Ancheta în ceea ce priveşte jaful de la Cafe Cafe a scos la iveală faptul că tânărul Stăncescu ar fi fost ajutat în atac de doi prieteni de-ai săi, Costin Ion, de 20 de ani, şi Laurenţiu Bogdan Tîrziu, de 23 de ani, ambii din Constanţa. În momentul atacului, Stăncescu a pătruns în local prin escaladarea unei copertine, a sărit înăuntru şi s-a dus glonţ la paznicul care dormea. Cu faţa acoperită cu un fes şi cu gluga hanoracului trasă pe chip, tânărul a început să-l lovească fără milă pe bătrân, în ciuda faptului că-i ştia vârsta şi că fuseseră colegi de muncă. Cei trei indivizi au fost prinşi la nici 24 de ore de la atac, în urma anchetei poliţiştilor de la Secţia 3, care au beneficiat de sprijinul celor de la Serviciul de Investigaţii Criminale, cel Criminalistic şi cel de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Potrivit anchetatorilor, cei trei au recunoscut comiterea faptei, Stăncescu mărturisind că el este cel care l-a lovit pe paznicul în vârstă de 72 de ani până l-a băgat în spital. După două săptămâni, bătrânul a decedat în spital din cauza loviturilor suferite, iar încadrarea juridică a faptei s-a schimbat din tâlhărie în tâlhărie urmată de moartea victimei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • mihai 12 Apr, 2011 19:49 acel om iera unchiul meui la spital nu a mancat nimc timp de douo saptamanii, si di nuoapte nu a fost ajutat de nimeni pan dimineaza an sangle lui,totusi nimeni nu a auzit urlaturile . acum a murit si mie nu imi ramane nimic decat amintrea de acest om