Secretomania salveaza Romania

Hai s-o spunem p-aia dreapta! Romanul, oricat de barfitor, avid dupa senzational si fan al informatiilor obtinute la coltul blocului ar fi, adora sa se dea cel mai secretos dintre muritori.

Adica ce, credeti ca eu nu pot sa tin un secret?! Doamne fereste! Asa de bine pazita este o informatie confidentiala si daca o impartasesti cu vecinele mele de bloc. Chiar nu va pune nimeni mana pe secretul tau! Radio sant nu exista in Romania! Si voua va suna la fel de hilar, nu?! Insa, hai, sa admitem ca atunci cand vine vorba de vietile celorlalti, curiozitatea nu ne da pace si ca, prin orice mijloace si interventii, ne straduim sa aflam cat mai are de trait capra vecinului. Si putem sa contabilizam acest pacat in randul defectelor. Insa, atunci cand secretomania loveste in plin institutiile statului, problema nu mai tine de dorinta noastra aproape maladiva de a afla secretele celor de langa noi. Sa va dau un exemplu. Nevoita sa aflu o chestie banala, sun si eu, la contabila unui muzeu. Lovita parca de o vraja aducatoare de tacere, angajata institutiei de cultura s-a ofuscat instantaneu. "Cum vreti, domnisoara, sa va spun ce buget avem anul acesta?", m-a intrebat iritata noastra, facand abstractie de faptul ca informatia este publica, la fel ca si banii cu care se hranesc conturile din care-si ia si ea salariul. "Ce, credeti ca va spun eu asa ceva? Nu se poate. Cum sa va spun? Am eu siguranta ca sunteti cine spuneti?", a continuat madama. Bun... Pe de-o parte, avea dreptate. I-am promis atunci solemn ca voi trece sa o cunosc si ca, de buna credinta fiind, ii voi lasa si o amprenta vocala, sa ma recunoasca la viitoarea convorbire telefonica. Si, ca sa fie si mai fericita, eram dispusa sa-i las toata gama de amprente. Chiar si nazala, ca asa am vazut eu ca se semneaza cateii pe carnetele de sanatate. Si cine stie cand va avea nevoie, atunci cand imi mai bag nasul unde nu-mi fierbe oala. Am gandit atunci ca tanti contabila nu a luat prea mult legatura cu presa. Ca nu stie ca daca ai nevoie de o informatie, mai dai si cate un telefon, in lipsa altor alternative. Si, ma gandesc, nu era pusa in tema in legatura cu absenta sefului sau, "singurul care poate sa vorbeasca despre muzeu", dupa cum mi s-a explicat. Sa trecem la alt exemplu. Veterinarii au confiscat carne. Mare branza, veti spune! Corect. Numai ca, din cauza curiozitatii mele, m-am gandit ca n-ar fi rau sa mi se spuna si mie o firma, doua, care au decartat alimentele care insumau trei tone. Credeti ca asa merge treaba, cum mi-am imaginat eu? "Nu se poate sa va dam firme! Nici Guvernului nu dam asemenea detalii. Daca ne dau agentii economici in judecata?", mi-a replicat un medic, angajat al Directiei Sanitar Veterinare. Apoi, seful sau mi-a explicat foarte mieros cum ca informatiile de acest gen se pot obtine numai in baza unei adrese oficiale, sub acoperirea legii 544. Aha! Adica pentru a afla ce firme au fost amendate saptamana aceasta si de unde au sechestrat veterinarii produse, trebuie sa astept termenul legal de 30 de zile, pentru a mi se raspunde. Excelent! Prefer sa nu ma mai intereseze informatia lor sau sa o prezint fada, asa cum isi arata si ei munca. Si, pana la urma, eu nu vad de unde atata secretomanie. Serios, acum. Ce avem de ascuns? Mai nimic. Insa, poate ca un efect al vremurilor apuse, incercam sa ascundem totul. Iar, daca ne gandim ca cele doua exemple reprezinta o mica parte din mania de a tine un secret al institutiilor de pe la noi, ni se arata alte raspunsuri. Din cauza asta, toti cei care gresesc nu sunt cunoscuti de lume si isi vad de treaba in continuare. Si, tot din acelasi motiv, asupra tuturor planeaza spectrul incertitudinii si al complotului.

Scris de: {autor}Corina SAMOILA{/autor}