Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:53 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bisexualitatea, „highest entry" in lumea trendy

ro

24 Jun, 2010 02:47 1800 Marime text
cecilia_zarea_2.jpgN-am crezut să apuc ziua în care mă voi lovi de ipocrizie până şi-n declararea orientării sexuale. Am crezut că ce suntem aia declarăm sau dăm de înţeles. Adică, aşa mi se pare corect. Dacă sunt hetero, ok, asta sunt, să fim sănătoşi. La fel dacă aş fi gay sau bi sau orice. Totuşi, în zilele noastre, a fi bi pare să fie formula de succes (cel mai des folosită, de altfel) pentru a ne creşte cota în lumea „trendy".

În ultima vreme, este „la modă" să fim bisexuali. Bi, pe scurt. Tot mai des, vedete autointitulate, care vânează orice apariţie în ziarele de scandal, pentru ca apoi să-şi „posteze" pozele cu articolele pe Facebook, adolescenţi şi adolescente pe care îi „recomandă" simplul fapt că sunt copiii unor aşa-zise personalităţi, dar şi puştoaice care se mândresc cu numărul de vizitatori al profilului de pe Hi5 - toţi se proclamă bi. De ce? Cel mai adesea, pentru că sună cool, devin interesanţi, iar în acest fel, personalitatea lor sexuală capătă accente exotice. În viziunea lor, cel puţin. Nu o dată, am văzut sau am auzit despre puştoaice de 15 ani, sau chiar mai puţin, care se sărutau de mama focului, nu făceau doi paşi fără să se ţină de mână şi se pipăiau de parcă voiau să se asigure că toate membrele (şi nu numai) sunt la locul potrivit anatomic. Nu mai vorbesc despre faptul că nu poţi să fii „cool" pe Hi5 dacă n-ai cel puţin o poză în care te săruţi cu cea mai bună prietenă. Vedete prăfuite despre care lumea a uitat demult sau, mai probabil, nici n-a auzit vreodată, îşi caută cu disperare revenirea pe scena mondenă prin „declaraţii-şoc" de tipul „Vai, sunt bi!". Departe de mine gândul de a ataca, prin aceste rânduri, comunitatea bi. Sau gay. Sau, de ce nu, pe cea hetero. Sunt convinsă că sunt şi oameni sincer bi, dacă pot să spun aşa, urmare a adevăratei lor orientări sexuale, şi nu a trend-ului în lumea mondenă. Dar tocmai asta este: adevăraţii bi nu cred că au nevoie să-şi ţipe strident preferinţa pentru ambele sexe. Sunt ceea ce sunt şi atât, nu se definesc ca personalitate prin asta. Însă este cu totul altceva când vine vorba despre tinerii şi tinerele care îşi afişează direct, ostentativ, preferinţa (şi) pentru persoanele de acelaşi sex. Din punctul meu de vedere, puştoaicele pe care le aminteam mai sus o fac pentru a trezi interesul sexului opus. Chiar şi cea mai urât domnişoară devine brusc interesantă dacă se sărută pătimaş cu prietena cea mai bună. La fel şi cu vedetele scoase de la naftalină: o declaraţie privind preferinţa (şi) pentru acelaşi sex este foarte probabil să le propulseze pe prima pagină a tabloidelor. Ce mă deranjează nu este nevoia de atenţie, pe care pot s-o înţeleg... şi nici măcar moralitatea îndoielnică a personajelor. Mă deranjează ipocrizia: dacă declaraţia „Sunt bi" nu ar creşte rapid popularitatea persoanei ce-o face, atunci este puţin probabil ca aceste cuvinte să mai fie articulate vreodată. Este la îndemână să ne prefacem atrase de acelaşi sex, atâta timp cât devenim astfel interesanţi şi ne creşte cota.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii