Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:00 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avizele, piedici in accesarea banilor europeni

ro

18 Dec, 2008 01:57 1402 Marime text
cumpana.jpgFiliala Judeţeană Constanţa a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), reprezentată de preşedintele Mariana Gâju, primarul comunei Cumpana, a organizat, ieri, un workshop cu tema „Satul românesc - prezent şi viitor".

La întâlnirea desfăşurată începând cu ora 11.00, la sediul Primăriei Cumpăna, au participat primari ai localităţilor din judeţul Constanţa, membri ai Asociaţiei Comunelor, reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ai Direcţiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi ai altor instituţii publice. Dialogul a fost mediat de reprezentanţii postului de radio „Antena Satelor" şi de cei ai revistei „Lumea Satului".
Reuniunea reprezentanţilor instituţiilor publice cu cei ai autorităţilor locale a fost un bun prilej pentru găsirea unor soluţii în vederea eliminării blocajelor în accesarea fondurilor europene şi, în sens general, în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii în mediul rural. Pe lângă dificultăţile întâmpinate de producătorii agricoli şi de primării în accesarea de fonduri europene, au fost abordate şi teme precum sănătatea la sate, dar şi stabilizarea populaţiei tinere în mediul rural.
Principala temă care a stârnit controverse a fost cea a piedicilor de care primăriile se lovesc în depunerea unor proiecte cu finanţare europeană. „Când depui aceste proiecte, eşti întrebat ce culoare politică ai. Cred că întrebarea aceasta nu trebuie să ni se mai pună niciodată", a declarat primarul comunei Crucea, Gheorghe Frigioiu.
La rândul său, primarul comunei Independenţa, Cristea Gâscan, a amintit că la reuniunea ACoR a propus ca primarii să iasă de sub incidenţa politicului prin integrarea lor în Corpul Înalţilor Funcţionari Publici.

„Un obstacol foarte mare"


La rândul său, primarul Mariana Gâju a relatat care sunt obstacolele pe care un primar trebuie să le treacă până în momentul în care ajunge să depună proiectul spre finanţare. „În acest moment, fondurile europene sunt aer pentru comunităţile locale. Până să ajungem să depunem aceste dosare, trebuie colectate foarte multe documente. Termenele îndelungate care ni se dau în obţinerea avizelor sunt un obstacol foarte mare pentru depunerea în termen a proiectelor", a arătat Mariana Gâju. Preşedintele ACoR Constanţa a precizat că ar trebui ca instituţiile de la care se cer avize să acorde pe loc sau în maximum trei zile un aviz de principiu şi abia ulterior, când proiectul este declarat eligibil, să se acorde avizul final. Avizul cel mai dificil de obţinut, după cum au arătat primarii prezenţi, este cel de la Mediu.
„Numai în genunchi nu stăm şi ne închinăm ca la Iisus pentru a putea să obţinem aceste avize, de care depinde depunerea în termen a proiectelor. Pentru că, dacă nu reuşim, oamenii ne întreabă ce am făcut", a subliniat Mariana Gâju.  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii