Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:37 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spectacol si voie buna de 1 Mai, la Cumpana

ro

01 May, 2010 02:47 2916 Marime text
cumpana_1mai_mariana_gaju_04.jpgLocuitorii comunei Cumpăna vor serba 1 Mai, pe malul stâng al Canalului Dunăre - Marea Neagră.

Evenimentul, organizat astăzi de Primăria şi Consiliul Local Cumpăna, va avea loc începând cu ora 11.00. „1 Mai este o sărbătoare a muncii, o sărbătoare europeană, consacrată şi recunoscută de majoritatea popoarelor. Este o sărbătoare a celor ce muncesc şi aici se includ toţi cei care consideră că fac acest lucru. Faptul că este preluată în unanimitate de alte naţiuni europene face ca poporul nostru să se manifeste nu numai în creaţiile ce-i aparţin exclusiv, ci şi în modul în care asimilează motivele de mare circulaţie", afirmă primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju. Organizatorii promit un program de sărbătoare şi voie bună, la care vor contribui Ansamblul folcloric „Muguraşii Cumpenei", condus de Constantin Olteanu, precum şi formaţiile de muzică populară din comună. „Ambasadorii comunei Cumpăna, cei mai frumoşi artişti, vor prezenta în aer liber, pentru toţi locuitorii, un spectacol de suflet", a declarat primarul Mariana Gâju.

Potrivit organizatorilor, tinerii din Cumpăna vor susţine şi reprezentaţii de dans sportiv, iar în serile de 1 şi 2 Mai se vor reuni la discoteca în aer liber.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii