Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:53 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Adrian Stan speră la o finanţare prin CNI Casa de Cultură din Techirghiol ar putea fi reabilitată în 2011

ro

24 Nov, 2010 02:25 1915 Marime text
cap_4.jpgAdministraţia locală din Techirghiol şi-a stabilit priorităţile pentru 2011. Primarul oraşului, Adrian Stan, ne-a declarat că pentru anul viitor şi-a propus să ducă la îndeplinire trei obiective de investiţii, pe lângă proiectele cu finanţare europeană pe care le are deja în derulare sau pe care le va accesa.

Edilul oraşului Techirghiol a precizat că primul proiect ce va fi demarat la începutul lui 2011 va fi renovarea primăriei. Primarul Adrian Stan a afirmat că investiţia este necesară întrucât sediul administraţiei locale, în starea în care se află în prezent, nu oferă condiţii de muncă optime pentru angajaţi şi, în plus, nu este o carte de vizită tocmai bună pentru oaspeţii care vin în staţiune. „Se va face mai întâi o consolidare a clădirii, iar apoi vom face nişte modernizări. Sunt lucruri necesare, întrucât până şi toaletele sunt vechi, improprii", ne-a declarat primarul Adrian Stan.

Techirghiol_primar_Adrian_Stan_02.jpgTot în 2011, autoritatea locală va demara şi reabilitarea celor trei grădiniţe din oraş. „La Grădiniţa Pinochio vom face, totodată, o extindere cu două clase, celelalte două unităţi de învăţământ preşcolar - Grădiniţa nr. 2, situată la ieşirea din oraş, şi grădiniţa cu orar prelungit din centru - vor fi reabilitate. Vor fi izolate termic şi vom amenaja şi parcurile de joacă", a subliniat primarul.

O prioritate pentru administraţia locală din Techirghiol este şi reabilitarea Casei de Cultură. Edilul oraşului şi-a exprimat speranţa că investiţia va fi finanţată prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii. „Ştiu că am putea primi 15 miliarde de lei vechi pentru renovare şi că noi, ca autoritate locală, trebuie să asigurăm la rândul nostru o contribuţie de patru miliarde de lei vechi", a afirmat primarul Adrian Stan. Edilul a adăugat că renovarea acestui edificiu-emblemă al oraşului Techirghiol este cu atât mai importantă cu cât pe această scenă s-a scris un fragment din istoria culturii româneşti. „Această casă de cultură a fost construită de Constantin Tănase, cam pe la 1933. Maestrul venea vara cu trupa la Techirghiol", a mai spus primarul.

Grădină botanică, printr-un proiect transfrontalier

O investiţie importantă pentru oraşul Techirghiol este şi asfaltarea a 26 de străzi. Proiectul a fost depus spre finanţare în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare pentru polul de creştere Constanţa. „Sper să semnăm acest contract de finanţare până la sfârşitul anului", a adăugat primarul. Administraţia locală din Techirghiol speră să obţină, prin intermediul Asociaţiei pentru Dezvoltare Intercomunitară Dobrogea, o finanţare de patru milioane de euro pentru realizarea reţelei de canalizare în tot oraşul. De asemenea, edilul şi-a exprimat speranţa ca prin intermediul Apelor Române să se finanţeze şi amenajarea firului de vale care traversează localitatea, pentru eliminarea riscului de inundaţii. „Am mai depus spre finanţare pe POR (Programul Operaţional Regional) şi un proiect privind amenajarea unei zone turistice între Techirghiol şi Eforie, care să includă o zonă de agrement şi o nouă zonă de plajă pentru turişti", a subliniat Adrian Stan. Primarul oraşului Techirghiol a adăugat că, printr-un program transfrontalier derulat în parteneriat cu Bulgaria, speră să obţină finanţare şi pentru realizarea unei grădini botanice. „M-am gândit că pentru un oraş liniştit cum este Techirghiolul, pentru o staţiune unde lumea vine la odihnă şi relaxare, o grădină botanică ar fi un punct de atracţie în plus", a declarat primarul Adrian Stan.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii