Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:21 03 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nici a treia n-a fost cu noroc Licitaţia de la Costineşti, anulată a treia oară

ro

28 Mar, 2011 00:51 1140 Marime text
Licitaţia pentru investiţiile ce vor fi realizate la Costineşti cu fonduri accesate prin Măsura 322 a fost anulată pentru a treia oară.

Deschiderea ofertelor în cadrul procedurii de achiziţie demarate de către autoritatea locală din Costineşti era programată să aibă loc chiar astăzi, începând cu ora 12.00, la sediul primăriei comunei, însă nu s-a mai ţinut. La rubrica anunţurilor anulate din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice nu se specifică exact motivul pentru care procedura a fost anulată. De precizat că prima procedură de achiziţie demarată pentru obiectivele de investiţii prin Măsura 322 fusese programată să aibă loc pe 9 decembrie anul trecut. După ce prima procedură a fost anulată, deschiderea ofertelor a fost reprogramată pentru 28 februarie, însă şi a doua licitaţie a fost anulată. Nici a treia oară nu a fost cu noroc pentru administraţia locală din Costineşti, deschiderea ofertelor programată pentru astăzi fiind, de asemenea, anulată.

A doua oară, licitaţia a fost anulată ca urmare a contestaţiei depuse împotriva documentaţiei de atribuire de către Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, subordonată Consiliului Judeţean Constanţa. Prin contestaţia depusă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, RAJDP a cerut „anularea parţială a fişei de date a achiziţiei", solicitarea făcând referire la secţiunea privind criteriile de atribuire. Pe 23 februarie, CNSC a admis contestaţia depusă de RAJDP în contradictoriu cu comuna Costineşti, anulând fişa de date a achiziţiei, procedura de achiziţie şi implicit deschiderea ofertelor programată pentru 28 februarie.

Obiectul contractului de lucrări se referă la „Proiectare, verificare şi execuţie modernizare drumuri zona de nord, asfaltare strada Mănăstirii, construire clădire pentru asistenţă după programul şcolar after-school şi amenajare punct arheologic din comuna Costineşti". Potrivit ultimului anunţ de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, valoarea estimată a contractului este de 9.525.183 lei fără TVA, iar durata derulării lui este de 12 luni de la data atribuirii.

Autoritatea contractantă va fi nevoită aşadar să reia pentru a patra oară procedura de achiziţie. De precizat că am încercat să luăm legătura telefonic cu reprezentanţii administraţiei locale din Costineşti, pentru a afla direct de la sursă motivele pentru care licitaţia a fost anulată pentru a treia oară, însă nu au putut fi contactaţi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii